referitor la apostilarea / supralegalizarea documentelor emise de autorităţile străine |
Hotărārile judecătoreşti, certificatele / extrasele de stare civilă, documentele care certifică schimbarea pe cale administrativă a numelui, emise de autorităţile din statele membre ale UE sunt scutite de apostilare.
Toate documentele administrative emise de autorităţile străine ce vor fi prezentate pentru a fi īnregistrate īn registrele de stare civilă, vor trebui să īndeplinească următoarele condiţii:
- documentele eliberate de instituţii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 5/10/1961 vor fi īn mod obligatoriu apostilate
- sunt scutite de supralegalizare sau apostilare, documentele emise de statele cu care Romānia a īncheiat tratate, acorduri sau convenţii bilaterale de asistenţă juridică īn materie civilă sau de dreptul familiei
- documentele care nu se regăsesc īn primele două situaţii, vor fi īn mod obligatoriu supralegalizate, īn conformitate cu prevederile articolului 162 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Lista completă a statelor cu care Romānia a īncheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară,
care prevăd scutirea de supralegalizare sau orice altă formalitate :
Republica Albania Republica Austria Bosnia şi Herţegovina Bulgaria Republica Ceha Republica Populară Chineză Republica Populară Democrată Coreană Croaţia Republica Cuba Republica Franceză Republica Moldova Republica Populară Mongolă Republica Polonă Federaţia Rusă Republica Serbia Slovacia Slovenia Ucraina Republica Ungară
Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine īncheiată la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romānia a aderat prin O.G. nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică cu următoarele state:
Africa de Sud Andora Antigua-Barbuda Republica Argentina Armenia Australia Azerbaidjan Bahamas Barbados Republica Belarus Belize Belgia Botswana Brunei Darussalam Republica Cipru Columbia Confederaţia Elveţiană Republica Estonia Republica Finlanda Republica Federală Germania Republica Elenă (Grecia) Insulele Cook Dominica Danemarca Ecuador Fidji Grenada Honduras India Insulele Marshall Regatul Maroc Republica Irlanda Statul Israel Republica Italiană Japonia Kazahstan Lesotho Republica Letonia Liberia Lichtenstein Republica Lituania Marele Ducat al Luxemburgului Republica Macedonia Malawi Republica Malta Mauriţius Statele Unite Mexicane Principatul Monaco Namibia Niue Regatul Norvegiei Noua Zeelandă Olanda Republica Panama Republica Portugheză Romānia Serbia şi Muntenegru Sain Kitts and Nevis Salvador Sf. Incent şi Grenadine Sf. Lucia Samoa San Marino Seychelles Spania Regatul Suediei Republica Suriname Swaziland Tonga Trinidat Tobago Republica Turcia Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Statele Unite ale Americii Republica Venezuela
Sunt supuse supralegalizării actele de la autorităţi şi instituţii din străinătate, din state cu care Romānia nu are tratate sau convenţii de asistenţă juridică īn materie, care urmează a fi folosite īn Romānia şi pentru care nu există scutire de supralegalizare.
Pentru aceste documente trebuie urmate 3 etape succesive, īn cadrul procedurii de supralegalizare, respectiv:
certificarea propriu-zisă a documentului, care se īndeplineşte, la nivel naţional, de către autoritatea competentă, īn funcţie de propiile prevederi legislative
supralegalizarea documentului, vizat de autoritatea competentă a statului de provenienţă, de către misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră ale Romāniei, din acel stat, sau de către misiunea diplomatică sau oficiul consular ale statului de origine, din Romānia
supralegalizarea finală a documentului de către Ministerul Afacerilor Externe al Romāniei