Timișoara 2021 devine oficial Timișoara 2023
Parlamentul European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara, în 2023.
Modificările cu privire la anul desfășurării evenimentelor centrale din cadrul capitalelor culturale europene au survenit ca urmare a izbucnirii pandemiei cu noul Coronavirus și a condițiilor sanitare impuse, care împiedică desfășurarea evenimentelor culturale și artistice, dar și circulația persoanelor, în condițiile prevăzute inițial în programele culturale ale acestor orașe.
Anii celebrării Capitalelor Culturale Europene vor fi decalați astfel: pentru Novi Sad (Serbia) din 2021 în 2022, pentru Timișoara și Elefsina (Grecia) din 2021 în 2023, iar pentru cele două orașe Capitale Europene ale Culturii de anul acesta – Rijeka și Galway – extinderea perioadei de exercitare a titlului până in aprilie 2021.
„Comisia CULT a Parlamentului European a votat propunerea Comisiei Europene de a amâna pentru 2023 exercitarea titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara. Orașul va avea încă doi ani să implementeze o versiune recalibrată a programului cu care a câștigat titlul și va împărți anul capitalei culturale – 2023 – cu Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria)”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii.
În acest context, reprezentanții Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii au avut deja joi, 29 octombrie, o primă întâlnire de lucru virtuală cu partenerii de implementare a programelor culturale cuprinse în Dosarul de candidatură cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2016. Scopul acestei prime întâlniri a fost acela de a face un bilanț de etapă al proiectului și de a prezenta principiile și modul de lucru pentru recalibrarea Programului Cultural în perspectiva anului 2023.
Astfel, începând cu luna noiembrie, vor avea loc întâlniri individuale cu partenerii indicați drept gazde în Dosarul de candidatură, dar și cu operatorii culturali care au implementat cu succes proiecte în urma apelului deschis Searchlight, organizat de Asociație în anul 2019.
Procesul de recalibrare va continua în prima parte a anului următor când se va organiza un nou apel la idei de proiecte care să consolideze Programul Cultural. Prin acest apel, Asociația își propune să atragă pe bază concurențială idei noi de proiecte, atât de la operatori culturali din Timișoara, cât și de pe plan național și internațional. Se estimează că Programul Cultural recalibrat va fi publicat în perioada mai-iunie 2021.
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii