În contextul pandemiei de COVID-19 și ca urmare a recomandării generale de reducere a contactelor fizice directe și a aglomerării de persoane în spațiile publice închise, Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de luni, 9 noiembrie, programul cu publicul al Serviciului Relaționare Directă cu Cetățenii, respectiv camera 12, va începe la ora 8:00 și va fi prelungit până la ora 20:00. Toate cele 15 ghișee din cadrul seviciului vor fi deschise, iar angajații vor asigura funcționalitatea acestora, în două schimburi.
˝Obiectivul meu este ca primăria ca instituție și comunitatea, în general, să funcționeze la parametri normali în această perioadă în care trebuie să reducem contactele sociale. Am reconfigurat programul de lucru al Primăriei, începând cu camera 12, relațiile cu cetățenii. Primăria trebuie să rămână deschisă pentru rezolvarea problemelor timișorenilor și eficientă. De aceea am decis că programul de la Camera 12 se prelungește la 12 ore, de la 8.00 dimineața, la 8 seara.
Am reușit și să decongestionez birourile din primărie, prin aplicarea normelor privind munca la domiciliu, în departamentele unde a fost posibil acest lucru, prin modificarea orelor de sosire și de plecare ale angajaților și prin relocarea unor angajați în activități specifice proiectelor anti-Covid-19.
Ca și proiectul Oxigen sau realizarea site-ului covid19.primariatm.ro, aceste măsuri fac parte din strategia timișoreană anti-Covid-19 și din parteneriatul bazat pe onestitate și date, pe care l-am propus timișorenilor încă din primele zile ale mandatului meu.” Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Direcția Comunicare