Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Solidaritate timișoreană: comunitatea donează Oxigen Pentru Timișoara

Primăria Timișoara și numeroase ONG-uri timișorene active în comunitate, voluntari și antreprenori și-au unit forțele și au lansat în urmă cu câteva săptămâni proiectul Oxigen Pentru Timișoara. Solidari în fața pandemiei, timișorenii și companiile locale s-au mobilizat exemplar și au donat deja peste 900.000 lei, iar suma este în creștere, pentru a răspunde nevoilor din comunitate, în timpul crizei sanitare.

 

În acest moment, datorită aglomerării spitalelor, mulți pacienți cu COVID-19 trebuie îngrijiți la domiciliu, monitorizați cu ajutorul medicilor de familie, iar pentru cazurile medii este nevoie de concentratoare de oxigen și pulsoximetre. În cursul lunii noiembrie, partenerii proiectului “Oxigen Pentru Timișoara” și-au propus să achiziționeze în prima etapă 250 de concentratoare de oxigen, 500 de pulsoximetre și echipamente consumabile pentru minim 1500 de beneficiari din Timișoara și zona metropolitană (Dumbrăvița, Ghiroda, Chișoda, Giroc, Moșnița etc.). 

 

Din acestea, 75 concentratoare, 500 pulsoximetre și două instalații de oxigen profesionale și accesoriile necesare pentru a tratamentul cu oxigen al pacienților COVID-19 tocmai au fost achiziționate de către Fundația Comunitară Timișoara, parteneră strategică în proiect, din donațiile primite în cadrul campaniei Oxigen pentru Timișoara. Până acum au donat 11 companii și 173 persoane fizice, adunându-se 934.411 lei în numai 2 săptămâni de la inițierea proiectului. Urmează ca în următoarele 2 săptămâni să mai fie achiziționate încă 175 concentratoare și consumabilele necesare, mulțumită fondurilor strânse din donații. Pentru mai multe date despre roadele solidarității timișorene vă invităm să consultați site-ul https://oxigen.primariatm.ro.

 

Zilele acestea se lucrează la definitivarea planului operațional optim pentru distribuirea echipamentelor care vor fi puse la dispoziția Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” și alocate apoi pacienților tratați la domiciliu. Partenerii de proiect rămân în continuare vigilenți la nevoile care ar mai putea apărea de acum încolo în comunitate, în context pandemic.

 

Cum funcționează proiectul “Oxigen pentru Timișoara”

 

Programul se adresează persoanelor infectate cu COVID-19 care au trecut pe la triajul de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, iar medicii au decis monitorizarea la domiciliu cu ajutorul unui pulsoximetru sau/și concentrator de oxigen. Pot beneficia de sprijinul Oxigen Pentru Timișoara, de asemenea, și pacienții COVID-19 care se externează în momentul îmbunătățirii stării lor de sănătate, dar au nevoie în continuare de oxigenoterapie la domiciliu, pentru facilitarea recuperării. În urma deciziei de externare, pacientul va primi echipamentul (pulsoximetru și/sau concentrator de oxigen) și va fi instruit cum să le folosească. Simultan este anunțat medicul de familie care va continua monitorizarea la domiciliu a stării de sănătate a pacientului

 

Toți importanți, toți o comunitate ce donează Oxigen pentru Timișoara

 

 „Am inițiat Proiectul Oxigen pentru Timișoara pentru a mobiliza comunitatea în jurul unui obiectiv major, de a salva vieți, în condițiile în care secțiile ATI sunt pline. Sunt bucuros să văd că  Timișoara a arătat încă o dată că implicarea comunității locale poate fi incredibilă atunci când crede în cauza pentru care luptă și că, în momentele grele, timișorenii arată că sunt o forță care se mobilizează pentru a ajuta. Mulțumesc cu toată căldura comunității locale pentru implicarea incredibilă și pentru donațiile strânse într-un timp atât de scurt!”, a declarat Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.

 

„Ca medici din prima linie, luptăm „la baionetă” cu virusul. Oxigenoterapia la pacienții cu COVID-19 în forme medii poate face diferența dintre viață și moarte. Această terapie administrată la timp, la domiciliu, poate preîntâmpina evoluția spre forme severe de boală și ajută la degrevarea  spitalelor, astfel încât în spital să ne putem concentra eficient pe cazurile grave. Comunitatea susține medicii, medicii luptă pentru fiecare pacient din comunitate. Numai împreună vom reuși!”, a adăugat dr. Virgil Musta, Șeful Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalul Victor Babeș, Timișoara.

Daniela Chesaru, de la Fundația Comunitară Timișoara, coordonatoarea strângerii de fonduri pentru campania „Oxigen pentru Timișoara” a completat: „Această criză sanitară testează la maxim capacitatea de adaptare și reziliența comunității noastre. Între a sta deoparte, a lăsa pe alții să își bată capul, și a acționa împreună, fiecare cu talentul, cu expertiza și cu resursele de care dispune, noi am decis să ne solidarizăm, să acționăm încă de la începutul crizei și să fim pregătiți pentru problemele pe care le poate întâmpina comunitatea noastră.”

Parteneri: Primăria Municipiului Timișoara, Fundația Comunitară Timișoara, Alergotura, Asociația Banat IT, Centrul Cultural PLAI, Fundația Județeană pentru Tineret, ASU Politehnica Timișoara, MadebyAliosha, AnticovidTM, CivicTM, Civicultura, Code for Romania, RescueTM, Școala Mamei Junior, Vă ajutăm din Timișoara,VentilaTM.

 

Mulțumiri companiilor care au donat Oxigen pentru Timișoara:

Agricola San Giorgio, Acumen Development, Adient SRL, Aquatim, Asociația Pentru Relații Comunitare, Cerealcom Timiș, Dialogdata, Flex România, Instapage, Profi România, Sanswiss SRL, Visma.

 

Direcția Comunicare