Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Planul de eliminare a deşeurilor 2021

Potrivit art. 5, lit. A din HCL nr. 190/2020 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală, producătorii/generatorii de deşeuri rezultate din activitățile medicale, au obligaţia să prezinte anual, până la data de 01 martie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile medicale pe care le-au desfășurat în anul precedent pe teritoriul municipiului Timişoara. Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 5, lit. B din actul normativ local menționat mai sus.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 10, alin. (1) din HCL nr. 189/2020 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara, deşeurile de la lucrările de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar–gospodăreşti, vor fi gestionate de producător/generator, care are obligaţia să prezinte anual, până la data de 01 martie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile pe care le-a desfășurat în anul precedent pe teritoriul municipiului Timişoara. Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 10, alin. (2) din actul normativ menționat anterior.

Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la camera 12, după 15 zile. În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşi ghişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Nedepunerea Planului de eliminare a deşeurilor, în termenul prevăzut de actele normative locale, se sancţionează contravenţional, astfel:

– pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.000 lei;

– pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2.000 – 2.500 lei. Aceste documente se depun la Primăria Municipiului Timişoara, camera 12 – Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, ghişeele 1 şi 2.

DIRECTOR DIRECŢIA DE MEDIU

Adrian BERE-SEMEREDI