Începând cu data de 5 mai 2021 vor fi reluate cursele destinate elevilor care studiază pe teritoriul municipiului Timișoara, pe toate cele 15 trasee destinate transportului școlar. Orarul liniilor destinate transportului școlar este afișat în stații și pe site-ul oficial www.stpt.ro, la secțiunea “Orare”.
Pentru a diminua riscul de infectare cu noul coronavirus, toţi elevii care utilizează liniile şcolare au obligația să respecte regulile legate de distanţarea fizică, purtarea măştii de protecţie şi utilizarea dezinfectantului la urcarea în mijlocul de transport.
Toate mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Public Timişoara sunt dezinfectate zilnic cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W.
De asemenea, începând cu această săptămână, mijloacele de transport în comun au revenit la programul normal, acestea fiind pe trasee și după ora 22:00.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Cosmin Bradu