Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat, vineri dimineața, împreună cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și prefectul județului, Timiș Zoltan Nemeth, la Spitalul de copii Louis Țurcanu, acolo unde ministrul Sănătății și Primăria Municipiului Timișoara au susținut financiar construirea unui nou corp de clădire. Stadiul lucrărilor executate este de 88% și se preconizează finalizarea lucrării până la sfârșitul acestui an. Managerul Spitalului Louis Țurcanu, doctor Ovidiu Adam, și directorul medical Mihai Gafencu au prezentat stadiul pentru noua aripă: structura este realizată, finisajele interioare în proporție de 90%, clădirea este prevăzută cu sisteme smart de iluminare și încălzire. Acolo vor funcționa U.P.U (Unitate de Primire Urgenţe), o policlinică, laboratoarele de analize și secţiile de Radiologie, chirugie, ATI, prematuri. În noul corp vor fi amenajate spații pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne, în condiții de confort, alături de copiii lor aflați în tratament. Managerul Spitalului a menționat și necesitatea amenajării pe acoperișul-terasă a unui heliport.
„M-am bucurat, azi, să o întâmpin pe doamna ministru al Sănătății Ioana Mihăilă, care a ales ca primă vizită în țară Timișoara. Împreună am inspectat stadiul lucrărilor la noul corp în construcție al Spitalului de copii Louis Țurcanu, care va fi gata anul acesta, după 8 ani de tergiversări. Vom susține, tot împreună, acest proiect cu dotări moderne și ne dorim să-l dăm în folosință cât mai repede. Aici vin copii din tot vestul țării, iar Țurcanu le oferă îngrijiri unice în țară, cum este transplantul medular”, a declarat primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz.
„În mandatul me,u îngrijirile medicale pentru copii sunt o prioritate. Mă bucur să văd aici cum se ridică un spital modern, dotat cu circuite medicale de secolul XXI. Voi susține toate demersurile municipalității și ale Spitalului «Louis Țurcanu» pentru diversificarea îngrijirilor medicale pentru copii. Astfel, asigurăm pacienților servicii de calitate de la profesioniști, într-un spital cu dotări de ultimă generație”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, împreună cu primarul Dominic Fritz, prefectul Zoltan Nemeth și directorul DSP Timiș Flavius Cioca au inaugurat, tot în această dimineață, centrul de vaccinare drive-thru amplasat la Shopping City Timișoara și au asistat la primele inoculări realizate în cel de-al 49-lea flux de vaccinare operaționalizat de Primăria Municipiului Timișoara.
Direcția Comunicare-Relaționare