Adunarea Generală a Acționarilor S.C. Piețe S.A. a revocat, marți, Consiliul de Administrație al Piețe S.A., după ce această societate a ajuns dintr-una profitabilă într-una care a înregistrat pierderi de 4,2 milioane de lei în ultimii doi ani.
Membrii AGA au fost informați, la începutul ședinței, despre demisia a doi membri din fostul Consiliu de Administrație, respectiv Dan–Ion Sarmeș și Mihaela Calescu. În aceste condiții, membrii AGA au aprobat demiterea celor cinci membri ai Consiliului de Administrație rămași în funcție, respectiv Ioan Nasleu, Luminița Napău, Victor Ștefan, Narcis Bobic și Flaviu Iepan.
În locul acestora a fost propus un nou Consiliu de Administrație interimar, cu un mandat de patru luni, aprobat în unanimitate de membri AGA. Acesta este format din:
Octavian Ghiran – studii de management
Alma Kis – studii economice și de alimentație publică
Mihai Dan – studii de management și tehnice
Viorel Necșu – studii agronomie
Dan Stoica – studii agronomie
Mirel Pop – studii agronomie
Mihai Nastasiu – avocat
„Numirea unui noi Consiliu de Administrație este un nou pas spre normalitate în ceea ce privește această societate. Toți cei care nu pot performa, vor pleca, iar Piețe S.A., de doi ani, devenise o nouă gaură neagră în bugetul local. Vom acorda o atenție deosebită acestei societăți pentru că vânzătorii din piețele Timișoarei merită tot sprijinul nostru”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Direcția Comunicare-Relaționare