Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Anunț privind concurs pentru ocuparea posturilor vacante

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi vacante.

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar concurs care să cuprindă:

  1. cerere de înscriere la concurs ;
  2. copia actului de identitate;
  3. copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  4. copia carnetului de muncă și/sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei;
  5. cazierul judiciar;
  6. adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Atenție! Copiile documentelor din dosarul de concurs se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Atribuțiile și bibliografiile specifice celor 6 posturi pentru care se organizează concurs sunt prezetate în Anexe.

Salarizarea este stabilită conform prevederilor art. 11 din Legea 153/2017, respectiv Hotărârea de Consiliul Local nr. 84/2021

Calendar concurs ocupare posturi vacante

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Perioadă

Activitate

08.06.2021

Anunț concurs ocupare posturi vacante 

Anunțul se publică în Monitorul Oficial al României – Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulație, la sediul instituției, pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte, precum și în alte medii online.

08.06 – 23.06.2021

Perioadă depunere dosare concurs 

Dosarele se depun fizic, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, în intervalul orar 10.00-16.00, persoană contact: Ioan Viorel Dumitrașcu – secretar comisie concurs, tel. 0256 408 325.

24.06.2021

Comunicare rezultate selecție dosare

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează de către secretarul comisiei de concurs, cu mențiunea „admis” sau „respins”, însoțită, după caz, de motivul respingerii, la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.

25.06.2021

Depunere contestații rezultate selecție dosare

Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor. Contestațiile se depun în scris, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara (bd. C.D.Loga, nr. 1) sau pe adresa de e-mail [email protected]

28.06.2021

Comunicarea rezultatelor la contestațiile pe selecția de dosare

Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.

01.07.2021

Proba scrisă

Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă. Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei. Proba scrisă are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, începând cu ora 13.30, persoană contact: Ioan Viorel Dumitrașcu – secretar comisie concurs, tel. 0256 408 325.

02.07.2021

Depunere contestații rezultate proba scrisă

Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor probei scrise. Contestațiile se depun în scris, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara (bd. C.D.Loga, nr. 1) sau pe adresa de e-mail [email protected]

05.07.2021

Comunicare rezultate contestații proba scrisă

Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.

06.07.2021

Interviu

În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților. Proba interviului poate fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă. Interviul are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, în intervalul orar 13.30 – 16.30, persoană contact: Ioan Viorel Dumitrașcu – secretar comisie concurs, tel. 0256 408 325.

07.07.2021

Depunere contestații rezultate interviu

Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor probei de interviu. Contestațiile se depun în scris, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara (bd. C.D.Loga, nr. 1) sau pe adresa de e-mail [email protected]

08.07.2021

Comunicare rezultate finale

Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte.

Contabil-șef

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Contabil-șef

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul economic;
  • studii universitare de master în economie, contabilitate, finanțe, management sau diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1 / 2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • minim 3 ani vechime  în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Economist

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Economist

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul economic;

minim 1 an vechime în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Consilier juridic

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Consilier juridic

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul juridic;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Expert relații publice și comunicare

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Expert relații publice și comunicare

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specializările: marketing / comunicare și relații publice / jurnalism / media digitală / publicitate / relații internaționale și studii europene;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Expert programe și proiecte

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Expert programe și proiecte

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile: arte plastice / arte aplicate / artele spectacolului / design / arhitectură / management / drept / marketing / litere / filologie / studii culturale / relații internaționale și studii europene;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Inspector de specialitate programe și proiecte

Condiții specifice pentru ocuparea postului de Inspector de specialitate programe și proiecte

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile: arte plastice / arte aplicate / artele spectacolului / design / arhitectură / management / drept / marketing / litere / filologie / studii culturale / relații internaționale și studii europene;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor de licență corespunzătoare condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.