Printre proiectele finanțate prin programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități de către Fundația Comunitară Timișoara și Lidl România se numără reducerea risipei alimentare, monitorizarea biodiversităţii oraşului prin jocuri urbane și intervenţii culturale şi arhitecturale participative în Piaţa Traian.
Astfel, Fundația Comunitară Timişoara și Lidl România anunță primii câștigători de micro-granturi nerambursabile din cadrul programului numit „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul este coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl România cu peste 1.230.000 de lei, și implementat în 5 orașe din țară. La Timişoara programul dispune de 246.000 lei și este implementat prin Fundația Comunitară Timişoara în baza a3 direcții strategice: reconectarea locuitorilor orașului în contextul efectelor pandemiei Covid-19; educație inter-generațională, cu respectarea regulilor de distanțare fizică ce vor fi aplicabile în momentul implementării proiectelor; îmbunătățirea spaţiului public și desfășurarea activităților în spațiul urban comun (spații pe malul canalului Bega, alte spații comunitare în cartiere, spații publice sau incinte care pot fi folosite de către public pe teritoriul unităților de învățământ sau a altor instituții publice/universități unde publicul nu are momentan acces).
Inițiativele comunitare finanţate au fost alese pe bază de concurs, precedat de sesiuni online de îndrumare și întâlniri de feedback individual oferite de echipa Fundației Comunitare Timișoara la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice la programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități. Concursul de proiecte a fost lansat pe data de 19 mai și la el au concurat 11 aplicanți cu idei din cele mai diverse de îmbunătățire a spaţiului comun, reconectare şi educaţie. Dintre acestea, 6 proiecte urmează să fie susţinute integral, iar 4 parțial, cu granturi în valoare totală de 246.000 lei. Un proiect este pe lista de rezervă.
Astfel, Asociaţia INTERSECT, prin proiectul „Stop risipa alimentară!” va dezvolta activități de învățare non-formală în spații publice și private pe tema reducerii risipei alimentare. Proiectul „Detectivii biodiversității urbane” propus de Asociaţia Diaspora Locală doreşte să conecteze oamenii din oraș cu natura urbană printr-o serie de intervenții științifice și artistice. Grupul de iniţiativă NOI în Traian va transforma Piaţa Traian în scenă pentru evenimente de teatru comunitar şi participare în designul de mobilier urban care să revigoreze acest spațiu urban îndrăgit și să re-imagineze un viitor al bunăstării, bazat pe punerea în valoare a patrimoniului. Fundaţia Aquademica, prin proiectul „Lunca naturală urbană Bega”, își propune cartarea științifică a biodiversității pe Canalul Bega, pe secțiunea Ghiroda-Plopi, crearea de puncte de observație și antrenarea locuitorilor în activități de tip „citizen science” care să îi reconecteze cu natura. Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, prin proiectul „IoseFIM – Aducem Comunitățile din Iosefin Împreună”, se va implica în dinamizarea socio-culturală a cartierului Iosefin, în special a parcului multifuncțional din apropierea fostei platforme Solventul și reconectarea locuitorilor prin „șezători urbane”. Grupul de iniţiativă Croșetăm povești și poduri vor înfrumuseţa podul pietonal de peste Bega şi vor coagula în jurul Parcului Uzinei de apă o comunitate deschisă, bazată pe colaborare. Acestea, dar şi multe alte activităţi incluse în proiecte se vor desfășura în perioada 15 iulie 2021 – 31 decembrie 2022, pe raza municipiului Timişoara, toate având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieții locuitorilor oraşului. Alte 4 organizații și grupuri de inițiativă (grup de iniţiativă Seismo Lab, Asociaţia Ceva de spus, Fundația de Abilitare Speranța şi Asociaţia de la 4) vor fi susținute să deruleze activități conexe proiectelor finanțate.
Proiectele au fost selectate de un juriu format din specialişti în domenii relevante pentru direcţiile de finanţare ale programului Fondului pentru un viitor mai bun în comunități: Oana Bajka, manager de proiecte, Institutul Intercultural Timișoara; Rudolf Gräf, arhitect și urbanist, reprezentant al Primăriei Municipiului Timișoara; Violeta Mihalache, director, Asociaţia Urban Survey; Raluca Rusu, peisagist, membră a grupului Studio Peisaj; Oana Simionescu, arhitectă şi membră în Boardul Fundaţiei Comunitare Timişoara şi reprezentanți Lidl România. A fost un proces valoros de dezbateri în care au fost evaluate îndeplinirea criteriilor din Ghidul Aplicantului precum impactul comunitar, coerența și claritatea activităților propuse, realismul și relevanța proiectelor etc.
„Apreciem curajul organizațiilor și grupurilor de inițiativă să iasă în spațiul public al orașului cu activități care îmbină pasiunea pentru mediu și educația intergenerațională. Ultimul an ne-a încercat din greu pe toți și ne bucurăm că există energie civică pe care o putem susține pentru a ne (re)conecta între noi și cu orașul după lungile perioade de restricții și izolare”, a spus Teodora Borghoff, Director programe, Fundația Comunitară Timișoara.
O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități le veți găsi pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/ şi https://www.fctm.ro/ sau pe pagina de Facebook Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara și a Fundației Comunitare Timişoara.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Federația Fundațiile Comunitare din România are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din țară și contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali. Federația susține 19 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 30 de milioanede lei în investiții comunitare.
Fundația Comunitară Timişoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 5 ani de activitate, am adunat fonduri de la companii și donatori individuali și am finanțat peste 182 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 19 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume.
Bianca Băilă
Manager de comunicare
[email protected] 0746.686.683