Duminică, 11 iulie 2021, de ziua fondatorului său, Diogene V. Bihoi, Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor aniversează 56 de ani de existenţă. Evenimentul va fi marcat printr-un spectacol – ”Aici nu se simte”, inițiat înainte de pandemie și scos la lume după infama întâmplare, apoi o întâlnire restrânsă a membrilor mai vechi sau mai noi ai acestui teatru, aproape studențesc J Evenimentul începe la ora 19, cu respectarea măsurilor și măsurătorilor.
Până la dispariţia sa din 2002, Lelu Bihoi invita de ziua lui thespisienii şi prietenii apropiaţi în livada sa; acum Thespis-ul îi sărbătoreşte ziua în spaţiul în care au crescut şi l-au cunoscut sute de tineri iubitori de teatru. Anual, ziua lui este prilej de reunire a membrilor mai vechi sau mai noi ai trupei din care, din 1965 încoace, au făcut parte sute de oameni, care acum sunt răspândiţi pe toate continentele şi activează în toate domeniile – unii în teatru, unii în show-bussines, unii în media, unii în medicină, alţii ingineri. Cu toţii împart amintirea anilor petrecuţi în laboratorul uman şi teatral al Thespis-ului. Primele întâlniri teatrale ale celor care aveau să constituie mai târziu Teatrul Studenţesc Thespis aveau loc în 1965 în Clubul Universităţii, an de an activitatea luând amploare, colaborările cu diverşi artişti din peisajul timişorean (artişti plastici, muzicieni – şi îi amintim aici doar pe tinerii, pe atunci, Phoenix) aducând acest teatru tânăr şi non-conformist (dizident, chiar) în conştinţa publicului de artă timişorean. Locaţia s-a schimbat în anii ce au urmat, după Revoluţia din 1989 Teatrul Thespis activând sub umbrela Casei de Cultură a Studenţilor, locaţie în care va şi avea loc Aniversarea, respectiv în studioul 202 “Diogene V. Bihoi”.
Despre spectacol: „Două ființe care încearcă să scape de „mirosul” unei lumi deasupra căreia simt nevoia să se ridice. De ce? Pentru că „e nevoie de minimum doi ca să nu fii crezut nebun“, răspunde personajul masculin. Se întâlnesc „aici”, într-un loc geometric al sensibilității, unde nu se simte mirosul degradării umane, dar se simte bătaia accelerată a inimii.”. Interpretează: Dumitrița Ungureanu și Nicu Milea. Regia: Andrei Covaliu. Locuri disponibile: 20. Durata: 40 de minute.
Intrarea este liberă pe bază de rezervare prin mesaj privat pe: https://www.facebook.com/teatrulthespis
Mulțumim spectatorilor care ne-au fost alături de-a lungul timpului. La mulţi ani, Thespis!