Aquatim a atras fonduri europene pentru rețele de apă și canalizare în zona de sud a Timișoarei
Aquatim desfășoară în această perioadă „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În cadrul acestuia, în data de 25 noiembrie 2021 s-a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Contractele pentru loturile 2 și 3 s-au semnat în 7 octombrie 2021.
Contractul pentru „Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, semnat cu firma LUDWIG PFEIFFER SRL, are o valoare de 24.056.863,34 lei, fără TVA, cuprinde 18 străzi din zona de sud a Timișoarei, și presupune următoarele investiții:
Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție, urmate de 36 de luni perioada de garanție.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Dr. ing. Ilie Vlaicu
Director General
Aquatim SA
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.