Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Vaporașele vor intra în revizie tehnică

Ambarcațiunile Societății de Transport Public Timișoara vor andoca pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița, urmând să intre în revizie tehnică, începând cu data de 11.12.2020. Cursele în regim de transport public și de agrement pe Bega vor fi reluate în primăvara lui 2022.

Circulația ambarcațiunilor STPT a fost reluată în luna martie a acestui an. În această perioadă, în intervalul martie – decembrie, au fost înregistrate 123.839 de călătorii, în condițiile în care, timp de mai multe săptămâni, circulația pe Canalul Bega a fost suspendată din cauza lucrărilor de la ecluza Sânmihaiu Român, dar și a restricțiilor pandemice.

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Bradu Cosmin