Autorizarea oricărui fel de construcție înextravilan, va avea în vedere prevederile Ordinului nr.34/N/M30/3422/4221 din 1995 al MLPAT, MApN, MI, SRI, pentru aprobarea”Precizărilor privind avizarea documentațiilor de urbanism șiamenajarea teritoriului”.
2) Terenurile agricole dinintravilan își schimbă funcțiunea conform planșei REGLEMENTĂRI și sesupun prevederilor art. 4 din R.G.U.
3) Suprafața împăduritădin extravilanul municipiului TIMIŞOARA a fost delimitată în planșaI.T. – ÎNCADRAREA ÎN TERITORIUL ADMINISTRATIV și se supune prevederilorart. 5 din R.G.U.
Reducerea fondului forestier proprietatepublică sau privată este interzisă, cu excepția utilizărilor permise deLegea 26/1996 – Codul Silvic.
La amplasarea la distanțe mai micide 1Km de liziera Pădurii Verzi a unor obiective industriale, unitățicomerciale sau de altă natură care prin funcționare pot aduceprejudicii pădurii, beneficiarii acestora vor obține în prealabilavizul Regiei Naționale a Pădurilor.
Ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se va face numai pe bază de schimb.
Terenurile preluate trebuie să fie apte a fi împădurite și echivalente ca suprafață și bonitate.
Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobândește situația juridică a celui pe care îl înlocuiește.
4)Autorizarea executării construcțiilor definitive pe terenurile curesurse ale subsolului -sistem hidrogeotermal se supune prevederilorart. 6 din R.G.U.
5) Autorizarea executării construcțiilor deorice fel în albiile minore ale cursurilor de apă și în zona deprotecție a stației meteorologice se realizează în condițiilerespectării prevederilor art. 7 din R.G.U.
În scopul asigurăriiprotecției albiilor, malurilor construcțiilor hidrotehnice șiîmbunătățirii regimului de curgere a apelor, se instituie zona deprotecție pentru albia minoră a cursurilor de apă (Canalul Bega),suprafața , suprafața ocupată de consolidările de maluri, lucrările deapărare împotriva inundațiilor conform Legii apelor nr. 107/1996 –anexa 2.
Modul de folosire a terenului va fi comunicatdeținătorilor de terenuri, în scris, în evidența cadastrală și regimfunciar, constituind servitute.
Resursele de apă de suprafață șisubterană și platforma metereologică sunt puse în evidență în cadrulplanșelor de ÎNCADRARE ÎN TERITORIU ADMINISTRATIV și de REGLEMENTĂRIale PUG.
În jurul platformei metereologice, se instituie o zonăde protecție severă, cu o lățime de 30 m, zonă în care este interzisăexecutarea oricăror construcții și instalații.
Până la odistanță de 500 m în jurul zonei de protecție severă, se pot autorizaconstrucții cu o înălțime mai mică decât o șesime din distanța dintreconstrucție și limita zonei de protecție. Orice construcție sauamenajare care nu respectă condiția de mai sus, se poate amplasa numaicu acordul de mediu al Agenției de Protecția Mediului Timișoara,conform Legii Apelor nr. 107/1996.
6) Autorizarea executăriiconstrucțiilor și amenajărilor cu valoare peisagistică și în zonelenaturale protejate se realizează în condițiile respectării art. 8 dinR.G.U.; zona cu valoare peisagistică și naturală protejată este pusă înevidența în cadrul planșei de ÎNCADRARE ÎN TERITORIU.
Autorizareaexecutării construcțiilor se face cu avizul conform al MinisteruluiApelor Pădurilor și Protecția Mediului și al Ministerului LucrărilorPublice și Amenajării Teritoriului.
Autorizarea și executarea construcțiilor va avea în vedere păstrarea calității mediului natural și al echilibrului ecologic.