67 de candidați pentru 20 de posturi, la Primăria Municipiului Timișoara.
La concursul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Timișoara, organizat în această perioadă, s-au înscris 67 de candidați, pentru 20 de poziții. În urma verificării eligibilității dosarelor de concurs, 51 sunt eligibili, iar în data de 23.12.2021, pe toată durata zilei, vor putea fi depuse contestațiile.
Cea mai mare concurență este pentru postul de consilier asistent pentru domeniul patrimoniu/administrare clădiri, terenuri, unde și-au depus dosarele 13 persoane.
Pentru două posturi nu și-a arătat nimeni interesul, iar procedura va fi reluată la o dată ce va fi comunicată ulterior. Posturile respective sunt de consilier principal în infrastructură rutieră și consilier asistent în domeniul spații verzi. Detalii despre ele găsiți în anunțul inițial, pe https://www.primariatm.ro/2021/12/02/28421/. Îi invităm pe cei interesați să urmărească canalele de comunicare ale Primăriei (site și pagina de facebook) pentru a afla când vor fi scoase din nou la concurs.
Pașii următori sunt:
- Proba de limbă străină – 10.01.2022 – 9:00;
- Proba de competențe IT – 10.01.2022 – 11:00;
- Proba scrisă – 10:00.
Toate posturile implică studii superioare, cu diferite grade de vechime în muncă: de la minim 1 an la minim 7 ani vechime. Toate posturile sunt pe durată nedeterminată, full-time – 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Serviciul Comunicare