Un prim pas pentru modernizarea Colegiului Tehnic „Henri Coandă”
Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a semnat contractul pentru servicii de proiectare și asistență tehnică privind obiectivul de investiții „Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții şi instalaţii la Colegiului Tehnic „Henri Coandă””.
Obiectivul de investiții prevede îmbunătățirea izolației termice a clădirii și utilizarea de surse regenerabile de energie, prin reabilitarea fațadei și montarea de panouri solare. Scopul este de a reduce costurile pentru energia termică necesară funcționării instituției.
Lucrările vizează clădirea colegiului (inclusiv laboratoarele), internatul, atelierul, cantina și sala de sport. Conform documentației tehnice, aprobată de consiliul local, reabilitarea va avea o reducere de aproximativ 52% (312,4 tone) din echivalentul de emisii de dioxid de carbon ale celor 5 corpuri pe an.
„În 2022 propunem o alocare de 123 de milioane de lei pentru investiții în educație. Sunt conștient că sunt multe clădiri care au avut probleme din cauza instalațiilor extrem de vechi, precum și din cauza lipsei izolației termice, ele fiind mai vulnerabile în timpul acestei crize energetice pe care o traversăm cu toții. Pe aceste clădiri vrem să le reabilităm cât mai repede” transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Valoarea contractului este de 278.825 lei (TVA inclus). Termenul pentru elaborarea proiectului tehnic este de 6 luni, iar serviciile de asistență tehnică pe perioada de implementare a lucrării se întind pe o perioadă de 24 de luni.
Serviciul Comunicare