Pădure urbană miniaturală
Consiliul Local a dat undă verde punerii la dispoziția Propark-Fundația pentru Arii Protejate a unui teren pentru a realiza o pădure urbană miniaturală de tip Tiny Forest.
Primăria Municipiului Timișoara va pune la dispoziție, spre împădurire/plantare, terenul aflat în Piața Petru Maior, cu suprafața de 3.648 mp, din care se va supune amenajării 1300 mp. Terenul propus pentru împădurire este înregistrat ca spațiu verde în Cadastrul Verde al Municipiului Timișoara, existând 7 arbori, 5 bănci și 3 coșuri de gunoi.
Pădurea urbană miniaturală va fi realizată după conceptul dezvoltat de biologul japonez Akira Miyawaki, fiind vizată o suprafata împădurită cu specii lemnoase autohtone, cu creștere rapidă și densitate mare și care să contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor climatice locale.
Lucrările de amenajare se vor executa cu material forestier şi floricol, adaptat climei, provenit din pepiniere şi alte plantaţii de arbuşti decorativi care, prin proprietăţile lor biologice şi morfologice, au o valoare estetică şi ecologică şi nu afectează sănătatea populaţiei şi biosistemele existente.
Terenul respectiv este mărginit de o arteră de circulație foarte solicitantă, care generează poluare atmosferică și fonică, fiind binevenit un astfel de spațiu verde.
Datorită tehnicilor speciale folosite la înființarea ei, suprafața de pădure se va dezvolta autonom. Singurele lucrări de întreținere necesare vor fi 2-3 udări pe timpul verii, care pot fi suplimentate până la 10 udări în cazul unei veri secetoase. Activitățile de întreținere (udare, cosirea ierbii dintre arborii plantați etc.) vor fi asigurate de Primăria Municipiului Timișoara, prin societatea prestatoare de servicii de întreținere spații verzi SC Rogera Prest Com SRL.
Pădurile urbane reprezintă un model de bune practici în managementul terenurilor din zone
urbane, model intens promovat în alte țări pentru beneficiile ecologice și sociale: retenția prafului și noxelor din aer; aport de oxigen; fixarea carbonului din atmosferă într-un ritm rapid; amprenta de carbon zero pentru îngrijire; reducerea poluării fonice; valoare estetică.
Prin împădurirea terenului se va realiza o barieră fonică, o perdea, ce va reține poluarea
atmosferică, crescând confortul locatarilor din zonă.
Materialul săditor va fi sponsorizat de către Propark Fundația pentru Arii Protejate.
Serviciul Comunicare