Primăria Municipiului Timișoara deschide înscrierea pe listele de candidați pentru personalul de recensământ
În perioada 16 mai – 17 iulie 2022, recensământul populației și locuințelor se va desfășura prin colectarea datelor de către recenzori în teren, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).
Pentru această etapă, Primaria Municipiului Timișoara încheie contracte de prestări servicii pentru un număr de 341 de recenzori pentru colectarea datelor în teren și 17 recenzori șefi pentru monitorizarea/coordonarea colectării datelor. Va fi nevoie, de asemenea, de un coordonator la nivel de unitate administrativ teritorială pentru monitorizare/coordonare pentru Recensământul populației și locuințelor din municipiul Timișoara.
Recenzorii recrutați vor participa la instruirea organizată de Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului (UJIR), la o dată comunicată ulterior încheierii contractului de prestări servicii. Colectarea datelor și recenzarea prin efectuarea de interviu direct de către recenzor, în teren, se desfășoară în perioada 16.05.2022-17.07.2022, în limitele administrative ale municipiului Timișoara.
Condițiile pentru cei care doresc să fie recenzori sunt:
- Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției – condiție eliminatorie
- Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiție eliminatorie
- Să nu aibă cazier judiciar – condiție eliminatorie
- Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete
- Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată
- Capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros
- Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare
- Rezistenţă la stres şi lucru sub presiune
- În zonele/comunitățile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren
- Expertiza în domeniul statisticii, al administrației publice, experiența de operator statistic statistic sau ca personal RGA (recensământul general agricol), reprezintă un avantaj
În plus, pentru o activitate eficientă, e nevoie ca recenzorul să aibă disponibilitatea de a lucra în program prelungit, în medie 8 ore pe zi și disponibilitatea de a lucra în weekend (sâmbătă şi/sau duminică).
Plata se va face în funcție de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației. Chestionarul este alcătuit din mai multe secțiuni, cu grade de complexitate diferite.
Pentru detalii suplimentare și înscrierea pe listele de candidați, accesați: https://recensamant.primariatm.ro/recenzori
Până în data de 15 mai este în desfășurare etapa de autorecenzare/autorecenzare asistată. https://recensamant.primariatm.ro/
Serviciul Comunicare