Primăria Municipiului Timișoara, prin Compartimentul Asociații de Proprietari, anunță preluarea de cereri în vederea atestării persoanelor fizice ca administratori de condominii, în baza Legii nr. 196/2018.
Administratorii neastestați în baza Legii 196/2018 au obligația de a solicita atestarea. Menținerea în funcție a unui administrator neastestat, sau angajarea de către președintele asociației de proprietari a unui administrator neatestat, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 196/2018, atât asupra persoanei fizice care desfășoara activitatea de administrator fără atestare, cât și asupra reprezentanților asociațiilor care angajează administratori neatestați.
În vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate, persoanele juridice specializate, care au ca obiect de activitate administrarea condominiilor, au obligația obținerii atestatului în condițiile legii 196/2018, pentru toți angajații acestora care presteaza activitatea de administrare a condominiilor.
Pot fi atestate ca administrator de condominii persoanele fizice cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara, care vor depune următoarele documente, în vederea obținerii certificatului de atestare:
a) cerere tip – formular cerere
c) copia documentului de identitate;
d) certificatul de cazier judiciar;
e) certificat de cazier fiscal eliberat de ANAF
h) copia certificatului de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii conform Legii 196/2018;
Cererile, însoțite de documente, se depun, fie la sediul Primariei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, Camera 12 (luni – vineri, interval orar 8-20), fie prin poștă sau online pe platforma guvernamentalăhttps://edirect.e-guvernare.ro
Atestatul pentru dobândirea calității de administrator condominii va fi emis persoanelor fizice,în urma unei hotărâri a Consiliului Local Timişoara.
Certificatul de atestare va menţiona datele de identitate ale titularului (nume, prenume si codul numeric personal), autoritatea emitentă. Certificatul de atestare este valabil 4 ani, de la data emiterii și este valabil pe întreg teritoriul României.