Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

ARS SACRA – RECITAL ANIVERSAR SILVIU ORAVITZAN

ARS SACRA – RECITAL ANIVERSAR SILVIU ORAVITZAN

În cadrul concertelor găzduite de Filarmonica „Banatul” din Timișoara, în data de 2 iunie 2022, de la ora 19, va avea loc evenimentul sincretic ARS SACRA: un eveniment în care lumina plină de simboluri specifică artei Maestrului Silviu Oravitzan se va îmbina armonios cu doi reprezentanţi de seamă ai creației muzicale culte: Johann Sebastian Bach și Arvo Pärt. Nu este întâmplătoare alegerea celor doi compozitori cu care Maestrul Oravitzan simte numeroase afinități: Bach, compozitorul care la finalul fiecărei lucrări nota „Soli Deo gloria”, Pärt – unul din reprezentanții de seamă ai „minimalismului sacru”. Poate vom putea stabili analogii între încercările lui Bach de a încifra simbolul crucii în partitură, între folosirea tehnicii tintinnabuli – numele unor mici clopoței folosiți în serviciul religios – în lucrările lui Pärt, cu ideile exprimate în mediul vizual de Maestrul Oravitzan. Aspirația către unitate, către Centru, către simplitate creată de triada Bach – Pärt – Oravitzan sperăm să creeze o stare interioară propice ghidării conștiinței către „cele înalte”, dincolo de zumzetul vieții cotidiene.
Lucrările muzicale vor fi interpretate de violonista Cristina Mălăncioiu și de pianistul Victor Andrei Părău, cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, membri ai ansamblului ATEM. Programul muzical va fi însoțit de proiecția video despre arta Maestrului Silviu Oravitzan. La începutul evenimentului, cuvântul introductiv va fi adresat de scriitorul Marcel Tolcea.

PROGRAM

Arvo Pärt– Passacaglia pentru vioară și pian
J. S. Bach – Sonata nr. 1 în si minor pentru vioară și pian
Arvo Pärt – Fratres pentru vioară și pian
J. S. Bach – Sonata nr. 3 în mi major pentru vioară și pian
Arvo Pärt – Spiegel im Spiegel pentru vioară și pian