RAPORT ANUAL PRIVIND ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE AFLATE SUB AUTORITATEA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA
DEFINIȚII
Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, și conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
Întreprinderi publice
Autoritate publică tutelară – instituţia care:
Control – raportul dintre stat sau unitatea administrativ-teritorială acţionar sau o întreprindere publică, pe de o parte, şi societatea la care:
Indicatori de performanţă – instrumente de măsurare cantitativă şi calitativă a performanţei financiare şi nefinanciare care indică atingerea unor obiective cuantificabile raportate la ţinte specifice de performanţă;
Indicatori-cheie de performanţă – indicatori de performanţă prevăzuţi în anexa la contractul de mandat, denumiţi în continuare ICP;
Indicatorii de performanţă financiari – instrumente de măsurare a performanţei, utilizate pentru a determina eficienţa utilizării resurselor pentru generarea veniturilor, acoperirea costurilor şi obţinerea profitului. De obicei, aceştia se exprimă sub forma unui
raport dintre două mărimi, două categorii de mărimi din cadrul situaţiilor financiare anuale, contului de profit şi pierdere şi bugetul de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii publice;
Indicatorii de performanţă nefinanciari – instrumente de măsurare a performanţei, care determină cât de bine utilizează întreprinderea publică resursele, în principal pentru:
Indicatorii de performanţă nefinanciari sunt, de obicei, derivaţi din politica întreprinderii, nivelul de satisfacţie a clienţilor, cota de piaţă a întreprinderii publice etc.
INTRODUCERE
Guvernanța corporativă este un proces continuu în care integritatea, responsabilitatea și transparența sunt elemente fundamentale în luarea unor decizii corecte care să contribuie la creșterea încrederii în societăți. Guvernanţa corporativă reprezintă setul de reguli și procese de luare a deciziilor privind activitatea societăților, având drept scop oferirea unei direcţii strategice şi asigurarea că obiectivele propuse vor fi atinse.
Organele de administrare și conducerea executivă ale societăților vor asigura implementarea la nivelul societății, a politicilor și procedurilor privind integritatea, valorile etice, evitarea conflictelor de interese, prevenirea si raportarea fraudelor, acte de corupție și semnalarea neregulilor constatate.
Consiliul de administrație trebuie să se asigure că riscurile sunt gestionate corespunzător şi că resursele societăților sunt utilizate în mod responsabil.
În temeiul prevederilor art. 58 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Municipiului Timișoara elaborează în fiecare an un raport privitor la întreprinderile publice aflate sub autoritatea sa care este publicat pe pagina proprie de internet www.primariatm.ro.
Prezentul raport face referire la performanțele financiare și nefinanciare precum și la evaluarea aplicării prevederilor guvernanței corporative la societățile aflate sub autoritate, potrivit legislației în vigoare.
Societățile aflate sub autoritatea Municipiului Timișoara desfășoara preponderent următoarele activități: transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători, lucrări de contrucții drumuri și autostrăzi, administrare imobile pe bază de comision sau contract, întreținere peisagistică, furnizare de abur și aer condiționat.
Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local, exercită calitatea de acționar unic la următoarele societăți:
Compania Locală de Termoficare „COLTERM” S.A. a fost înfiinţată prin HCL nr. 313/16.12.2003 privind constituirea Companiei Locale de Termoficare „COLTERM” S.A. prin fuziunea dintre S.C. „TERMOCET 2002” S.A. şi S.C. CALOR S.A., având ca acţionar unic Consiliul Local al Municipiului Timisoara.
Scopul Companiei Locale de Termoficare „COLTERM” S.A. este producerea, transportul, distributia şi furnizarea energiei termice pentru incalzirea locuintelor şi imobilelor cu alta destinatie din Municipiul Timişoara precum şi prepararea şi distributia apei calde menajere şi a apei reci prin statiile de hidrofor. De asemenea, societatea are ca obiect de activitate producerea si distribuirea energiei electrice.
Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. a fost înființată prin Hotărârea de Consiliu Local al Municipiului Timișoara nr. 199/18.11.1997 prin reorganizarea Regiei Autonome DRUMURI MUNICIPALE în persoană juridică română, societate pe acțiuni, cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara, obiectul principal de activitate al acesteia constând în lucrări de construcţii ale drumurilor şi autostrăzilor.
Societatea Horticultura S.A. a fost înființată prin HCL nr. 201/18.11.1997 privind reorganizarea Regiei Autonome de Horticultură, ca societate pe acțiuni, cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara, obiectul principal de activitate fiind reprezentat de activități de întreținere peisagistică.
Societatea Piețe S.A. a fost înființată prin HCL nr. 202/18.11.1997 privind reorganizarea Regiei Autonome de Administrare a Piețelor, Târgurilor și Oboarelor ca societate pe acțiuni, având ca acționar unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara, iar activitatea principală fiind administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract.
Societatea de Transport Public Timișoara S.A. a fost înființată prin HCL nr. 271/28.07.2017 privind reorganizarea Regiei Autonome de Transport Timişoara în Societate Comercială pe acţiuni, cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara, obiectul principal de activitate fiind transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.
Politica de acționariat este dezvoltată în baza principiilor guvernanței corporative.
Municipiul Timișoara prin Consiliului Local Timișoara este acționar unic la cele 5 societăți amintite mai sus.
Prin Hotararea Guvernului nr. 246/2006 s-a aprobat Strategia națională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice, aceasta are ca obiectiv fundamental îndeplinirea angajamentelor care vizează domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice pe care România şi le-a asumat prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Strategia natională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice are următoarele obiective generale:
Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local, în calitate de autoritatea publică tutelară se aşteaptă ca managementul societăţilor să fie orientat spre dezvoltarea afacerilor în condiţii de profitabilitate, să se urmărească permanent stabilirea unui echilibru între calitatea lucrărilor și serviciilor realizate, protecţia mediului şi securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
Astfel că, principalele criterii de performanţă sunt stabilite avându-se în vedere:
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 444/23.11.2021 Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local a desemnat reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor la societățile la care este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul, după cum urmează:
ROMOCEAN PAULA – ANA – consilier local
NEGRIȘANU RĂZVAN – GABRIEL – consilier local
ILCA CORNEL – FLORIN – consilier local
LULCIUC ADRIAN – RĂZVAN – consilier local
MILITARU ELENA – RODICA – consilier local
MOȘIU SIMION – consilier local
DAVID EMANUEL – consilier local
SANDU CONSTANTIN – ȘTEFAN – consilier local
MEREAN OVIDIU – consilier local
BARABAS LORENZO – FLAVIUS – consilier local
Sistemul de administrare al societăților este unitar. Administrarea acestora este asigurată de Consiliul de Administrație format din 9 membri la Societatea de Transport Public Timișoara S.A și Drumuri Municipale Timișoara S.A., respectiv 7 membri la Horticultura S.A. și Piețe S.A.
În anul 2021 au fost realizate procedurile de selecție a membrilor din consiliile de administrație la Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. Timișoara, Horticultura S.A și la Piețe S.A.
La Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. selecția administratorilor a fost demarată la data de 21.12.2021 și finalizată în anul 2022, iar la momentul redactării prezentului raport la Societatea de Transport Public Timișoara S.A. procedura de selecție este în curs de desfășurare.
Prin Încheierea Civilă nr. 1038/26.10.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 4657/30/2021 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. Timișoara, fiind desemnat ca administrator judiciar Consorțiul Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L (lider de consorțiu), Maestro S.P.R.L și Insolvein S.P.R.L., iar la data de 25.11.2021 Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât numirea administratorului special domnul Amza Alexandru Cristian.
În ceea ce privește Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A., la sfârșitul anului 2021 a fost transferată activitatea de administrare a parcărilor publice și activitatea de ridicări vehicule către un serviciu public nou înființat.
Începând cu 01 ianuarie 2022 societatea a îndeplinit criteriile de selecție pentru a fi considerată contribuabil mare, drept urmare este administrată de catre Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, potrivit prevederilor Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr 1721/2021 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial nr. 1051/03.11.2021.
Potrivit contului de profit și pierdere la 31.12.2021, societățile de sub autoritatea Municipiului Timișoara au înregistrat în conturile de venituri și cheltuieli următoarele rezultate prezentate mai jos comparativ cu rezultatele exercițiului financiar precedent 2020:
Drumuri Municipale Timișoara S.A.
Indicator |
Anul 2021 |
Anul 2020 |
Cifra de afaceri netă |
46.596.285 |
61.414.631 |
Venituri totale |
54.017.415 |
65.029.243 |
Cheltuieli totale |
50.513.840 |
58.732.874 |
Profit net/Pierdere netă |
3.383.614 |
5.700.522 |
Piețe S.A.
Indicator |
Anul 2021 |
Anul 2020 |
Cifra de afaceri netă |
9.197.007 |
7.312.925 |
Venituri totale |
9.452.019 |
7.450.684 |
Cheltuieli totale |
9.311.248 |
10.407.362 |
Profit net/Pierdere netă |
140.771 |
-2.956.678 |
Horticultura S.A.
Indicator |
Anul 2021 |
Anul 2020 |
Cifra de afaceri netă |
12.226.832 |
15.444.587 |
Venituri totale |
12.552.495 |
15.338.078 |
Cheltuieli totale |
13.618.178 |
13.804.857 |
Profit net/Pierdere netă |
-1.070.981 |
1.284.420 |
Societatea de Transport Public Timișoara S.A.
Indicator |
Anul 2021 |
Anul 2020 |
Cifra de afaceri netă |
131.074.099 |
101.437.433 |
Venituri totale |
133.032.416 |
112.638.953 |
Cheltuieli totale |
133.668.123 |
112.400.041 |
Profit net/Pierdere netă |
-1.678.199 |
89.820 |
La societățile aflate sub autoritatea publică tutelară a Municipiului Timișoara s-a avut în vedere:
Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A.
În opinia auditorului, situațiile financiare individuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare a societății la 31.12.2021 precum și a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul financiar 2021.
Auditorul independent TVG TAX AUDIT comunică faptul că în urma finalizării procedurilor de audit nu au sesizat aspecte sau deficiențe în sistemele contabile și de control intern sau alte probleme legate de activitatea societății.
Situațiile financiare pe anul 2021 au fost avizate de Consiliul de Administrație prin Decizia nr. 9/27.04.2022 și inaintate spre aprobare A.G.A. conform convocării nr. 3152/29.04.2022.
PIEȚE S.A. Timișoara
Auditorul NF TRUTH AND TRUST S.R.L. constată că la 31 decembrie 2021, 2020 și 2019 Societatea PIEȚE S.A. nu a mai procedat la reevaluarea activelor imobilizante existente în patrimoniul său, în scopul prezentării în situațiile financiare, ultima reevaluare fiind prezentată în situațiile financiare aferente anului 2014.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene prevede, cu referire la toate activele imobilizate, că reevaluările să fie realizate cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă la data bilanțului.
În lipsa unei astfel de de reevaluări auditul independent nu a putut determina cu siguranță dacă activele imobilizate ale societății sunt prezentate la valoarea justă. De asemenea, societatea prezintă o evidență în detaliu doar pentru activele imobilizate neamortizate integral, cele amortizate integral fiind scoase din această evidență, ceea ce duce la imposibilitatea reconcilierii cu valorile brute înscrise în balanța de verificare.
Se recomandă stabilirea unei politici a formării prețului chiriei, gradul de refacturare a consumurilor de energie, deși s-a imbunătățit și este de 41% comparativ cu anul 2020 când a fost de 24%, acesta se află sub gradul de rentabilitate.
Gradul de încasare a chiriilor trebui gestionat eficient întrucât până în prezent există un volum foarte mare de întârzieri, lichiditățile fiind foarte importante pentru un cash-flow pozitiv.
De asemenea, se recomandă ca măsurile lăsate de Curtea de Conturi să fie puse în aplicare de către societate, acestea fiind prelungite pe o perioadă ulterioară.
Horticultura S.A.
Auditorul societății S.C. NF TRUTH AND TRUST S.R.L. atrage atenția asupra situațiilor financiare care descriu relațiile privind creanțele restante față de terți, la nivelul cărora o sumă semnificativă o reprezintă creanța asupra Primăriei Municipiului Timișoara. Opinia auditorului este că s-a asigurat încasarea acestei creanțe în mod semnificativ în cursul exercițiului ulterior.
Există un risc implicit legat de evoluțiile imprevizibile care ar putea afecta desfășurarea unor proiecte și a activității societății în mai multe feluri. Pachetele guvernamentale de suport sau alte modificări legislative precum și reglementările care sunt introduse pot cauza schimbări în evaluarea estimărilor contabile și unele modificări ale termenelor contractuale legate de estimările contabile.
Societatea de Transport Public Timișoara S.A.
Situațiile financiare au fost auditate conform prevederilor legale, de către auditorul statutar AUDITEXPERT SRL TIMIȘOARA, numit prin Hotararea AGA nr. 23 din 26.11.2019, opinia auditorului fiind o opinie contrara datorita semnificatiei aspectelor constatate, ca fiind neadecvate in legatura cu prezumtia conducerii societatii de continuitate a activitatii.
Opinia auditorului este aceea că situațiile financiare nu prezintă fidel poziția Societății de data de 31 decembrie 2021 și performanța sa financiară și fluxurile sale de trezorerie aferente exercițiului încheiat la această data, în conformitate cu prevederile OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările ulterioare.
Societatea a înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2021 o pierdere contabilă în sumă de 1.678.199 lei respectiv pierderi cumulate în sumă de :20.137.067 (2020: 20.573.653 lei ).
De asemenea societatea prezintă la 31.12.2021 datorii pe termen scurt în sumă de 75.199.000 lei ( 2020: 66.560.927 lei) respectiv datorii ce trebuiesc plătite într-o perioadă mai mare de un an în sumă de 51.886.719 lei ( 2020: 10.417.124 lei).
Referitor la datoriile pe termen lung acestea reprezintă debite și penalități datorate către bugetul general consolidat al statului pentru care la data de 31.12.2021 societatea avea obținute deciziile de eșalonare cu nr. 51084/27.08.2021, decizia simplifictă 67528/25.11.2021 și respectiv decizia 54084.1/27.08.2021.
În cursul lunii februarie 2022 eșalonarea la plată valabilă la 31.12.2021 a fost pierdută ca urmare a nerespectării graficului de plăți în acest sens fiind emise deciziile 41360/08.02.2022, 41362/08.02.2022 și respectiv 41363/08.02.2022.
Cu toate că s-a reușit obținerea unei noi decizii de eșalonare în cursul lunii martie 2022 ( decizia nr. 41688/01.03.2022) nici de această data societatea nu a reușit să respecte graficul de plăți asumat ( obligațiile curente ale lunii martie 2022 nu au fost plătite până la data de 25.04.2022) fiind așteptată decizia de pierdere și acelei de a doua eșalonare la plată a obligațiilor bugetare, situație care va avea ca efect imediat obligativitatea reconsiderării scadenței sumei de 51.886.719 lei prezentate în situațiile financiare de la 31.12.2021 ca datorie ce trebuie plătită într-o perioadă mai mare de un an în datorie curentă.
Consilul Local al Municipiului Timișoara a emis următoarele hotărâri pentru mandatarea reprezentanților Municipiului Timisoara în Adunarea Generala a Actionarilor în vederea aprobării situațiilor financiare ale societăților pe anul 2021:
Luând în considerare cele prezentate în Raport, se pot concluziona următoarele aspecte privind evoluția celor 5 societăți aflate sub autoritatea Municipiului Timișoara, în anul 2021:
Normele de guvernanță corporativă urmăresc gestionarea eficientă a participațiilor deținute de acționar, implementarea acestora implicând monitorizarea performanțelor cu scopul de a se analiza și evalua gradul de îndeplinire al indicatorilor de performanță.
Aspectele de bună guvernare, transparență și integritate reprezintă elemente care trebuie să fie îndeplinite și asumate de toate părțile implicate în gestionarea participațiilor, atât de autoritatea publică tutelară cât și de întreprinderile publice.
De altfel, consiliul trebuie să funcționeze ca interfață între conducerea executivă a societății și autoritatea publică tutelară, fiind principalul organ decizional privind activitatea de administrare a societății.
În ceea ce privește transparența, în general, pe parcursul anului 2021 societățile și-au îndeplinit obligațiile de publicare pe pagina proprie de internet, pentru accesul acţionarilor şi al publicului, a documentelor şi informaţiilor, conform art. 51 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Având în vedere indicatorii financiari, din cele cinci societăți aflate sub autoritatea Municipiului Timișoara, Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. și Piețe S.A. au înregistrat profit, în timp ce Horticultura S.A. și Societatea de Transport Public Timișoara S.A. au înregistrat pierderi.
La finele anului 2021 Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. Timișoara a intrat în procedură de insolvență în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Conform legislației în vigoare Municipiul Timișoara își propune să monitorizeze în continuare performanțele financiare ale societăților aflate sub autoritatea sa și să urmărească respectarea și implementarea celor mai bune practici privind guvernanța corporativă la nivelul acestora.
În concluzie, amintim că societățile au obligația de a întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura:
Notă! Până la data redactării prezentului raport Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. Timișoara nu a transmis informațiile solicitate privind situații financiare pe anul 2021