Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Anunț de participare

Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Str. Miron Costin, Nr. 2, Timisoara, județul Timis, telefon 0256498214, fax 0256498214, email [email protected]

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propunerile de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și tineret.

1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile cultură și tineret pe anul 2018 este prevăzută de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor  nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități nonprofit de interes general și de Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local  pentru activități nonprofit culturale și de tineret de interes local conform HCL 40-29.07.2016.
2. Sursa de finanțare a contractului: bugetul local al municipiului Timișoara, în sumă de 3 500 000 lei.
3. Durata proiectelor: anul 2018
4. Data limită de depunere a propunerilor este 24 aprilie 2018, ora 16,00.
5. Proiectele se depun într-un exemplar la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, str. Miron Costin, nr.2  și vor avea mențiunea pe plic "pentru Comisia de Cultură” sau  "pentru Comisia de Tineret" și un exemplar în format electronic pe CD/DVD/stick.
6. Evaluarea și selecția proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face de către Comisia de cultură și Comisia de tineret, constituite prin dispoziția primarului municipiului Timișoara, în perioada 25 aprilie  – 30 aprilie 2018.

Nici o finanțare nerambursabilă nu poate depăși 70% din bugetul total  al proiectului.   
Finanțările nerambursabile trebuie însoțite de o contribuție de minimum 30% din valoarea totală a proiectului din partea beneficiarului, din care minimum de 10% trebuie să reprezinte contribuția proprie a beneficiarului, diferența de 20% putând fi acoperită din alte surse atrase.

Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este în conformitate cu art. 19 din Regulamentul privind regimul finanațărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit culturale și de tineret de interes local.

Având in vedere că in anii anteriori au fost proiecte care s-au desfășurat in prima parte a anului și nu au putut fi finanțate și pentru a accelera procedura de obținere a finanțărilor nerambursabile, conform. art.20 aln.2 din L.350/2005,  propunerile de proiecte se vor depune in perioada 05 – 24 aprilie 2018.

Informații si clarificări cu privire la documente se pot obține de la secretariatul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Data transmiterii anunțului de participare către Monitorul Oficial R.A. : 30.03.2018


Regulament

HCL 40/2016