DIRECȚIA EDILITARĂ
Biroul Transport și Siguranța Circulației
1. Acte necesare pentru obținerea LICENȚELOR DE TRASEU PENTRU SERVICIUL DE TRANSPORT PERSOANE PRIN CURSE REGULATE SPECIALE:
- Cerere (word/pdf)
- Lista vehiculelor cu care se efectuează traseul și capacitatea de transport a acestora;
- Copiile conforme ale licenței comunitare, într-un număr egal cu cel al vehiculelor prezentate în listă, în copie;
- Copie a certificatului de înmatriculare cu anexa cu inspecția tehnică periodică valabilă pentru toate autobuzele utilizate în efectuarea curselor;
- Dovada deținerii autobuzelor în proprietate (copie carte de identitate) sau în baza unui contract de leasing, în copie;
- Asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport, în copie;
- Graficul de circulație propus, care trebuie să fie în concordanță cu programul de începere/încheiere a activităților, respectiv cu programul de intrare/ieșire din schimb, vizat de beneficiarul transportului sau de cel care a solicitat transportul; graficul de circulație va cuprinde sensurile în care se transportă persoanele pentru începerea activităților/intrarea în schimb, respectiv transportul acestora la încheierea activităților/ieșirea din schimb;
- Contractul/contractele încheiat/încheiate cu beneficiarul/beneficiarii transportului, din care să rezulte programul de începere/încheiere a activităților, respectiv programul de intrare/ieșire din schimb, în copie;
- Tabelul cu persoanele transportate, anexă la contractul de transport, vizat de beneficiar;
- Avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara cu traseul și locațiile ce vor fi utilizate ca stații de urcare/coborâre a călătorilor pe raza Municipiului Timișoara, în copie;
- Dovada deținerii spațiului pentru gararea autobuzelor (contract de închiriere, comodat, extras de CF, etc.
Notă: Fiecare document depus în copie va fi însoțit de originalul acestuia, pentru verificarea autenticității.
Eliberarea licențelor de traseu este condiționată de achitarea taxei conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 47/07.02.2012.
Plata taxei se poate faceprin ordin de plată în contul RO90TREZ62121360206XXXXX al Municipiului Timișoara.
DOCUMENTELE SE DEPUN LA CAMERA 12, GHIŞEELE 1,2 ŞI SE RIDICĂ DIN str. Bd. MIHAI EMINESCU Nr.2B
CEREREA SE SUPUNE PROCEDURII APROBĂRII TACITE
2. Acte necesare pentru obținerea AVIZULUI DE STAȚII PENTRU SERVICIUL DE TRANSPORT PERSOANE PRIN CURSE REGULATE SPECIALE:
- Cerere (word/pdf)
- Act justificativ din care să rezulte traseele și locațiile ce vor fi utilizate ca stații de urcare/coborâre a călătorilor pe raza Municipiului Timișoara;
- Licența comunitară, în copie;
- Copie după Certificatul de Înregistrare al societății eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului;
- Contractul/contractele încheiat/e cu beneficiarul/beneficiarii transportului, în copie.
Notă: Fiecare document depus în copie va fi însoțit de originalul acestuia, pentru verificarea autenticității.
DOCUMENTELE SE DEPUN LA CAMERA 12, GHIŞEELE 1,2 ŞI SE RIDICĂ DIN str. Bd. MIHAI EMINESCU Nr.2B
CEREREA NU SE SUPUNE PROCEDURII APROBĂRII TACITE