Primăria Timișoara digitalizeaza serviciile de medicină școlară: 40.000 de elevi vor avea dosar medical unic
Cele 34 de PC-uri instalate de Primăria Timișoara, în această primăvară în cabinetele de medicină școlară urmează să fie interconectate la o platformă software care permite accesul la un set unitar de date, atât de către medicii de familie, cât și de către cei din cabinetele din școli sau grădinițe.
”Medicina școlară din Timișoara ajunge în era digitală, cu un proiect fără precedent în România. Peste 40.000 de copii din Timișoara, de la grădiniță la liceu, vor profita de servicii medicale mai bune. Azi am semnat contractul pentru un software inedit, dezvoltat special pentru nevoile Timișoarei. În următoarele săptămâni, cabinetele de medicină școlară din Timișoara vor fi conectate la baza de date a medicilor de familie și toți cei care se ocupă de starea de sănătate a copiilor vor lucra în același sistem. E un pas spre normalitate: atât medicul de familie, cât și cel de la cabinetul școlar intră într-un sistem interconectat în care construiesc împreună dosarul medical al fiecărui copil”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
În plus, în noul soft se văd automat adeverințele medicale emise de medicii de familie pentru elevi, pentru cazurile în care absentează de la școală din motive de sănătate. Astfel, școala poate verifica dacă copiii prezintă adeverințe medicale reale sau false printate de pe internet.
Contractul cuprinde servicii de acces pentru 23 de medici de medicină școlară, care deservesc 98 de grădinițe, școli și licee din Timișoara, unde învață peste 40.000 de copii.
De asemenea, contractul include și instruirea medicilor din grădinițe, școli și licee care vor folosi acest soft, gestionarea bazei de date, integrarea platformei la nivel de istoric medical cu medicii specialiști și medicii de familie, integrarea unei aplicații de mobil pentru acces la fișa generată de interacțiune dintre medici și pacienți în cabinetele de medicină școlară.
În primăvară, Primăria Timișoara a dotat cabinetele de medicină școlară cu calculatoare, printr-o donație făcută de compania Intel și Asociația One Source.
Valoarea contractului încheiat de Primăria Municipiului Timișoara este de 88.320 de lei fără TVA, iar firma care se va ocupa de instalarea acestor programe pe calculatoarele medicilor de familie și instruirea lor este SC SYONIC SRL. Durata contractului este de 12 luni.
Serviciul Comunicare