Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

COMUNICAT privind Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate

COMUNICAT privind Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate

Începând din 15.12.2022, se distribuie pachetele cu produse alimentare către persoanele înscrise pe listele iniţiale în cadrul POAD 2022-2023, program derulat în baza O.U.G. nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

            Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie pe listele iniţiale pachetele cu produse alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali prevăzuți la art.3 lit. a și b, în perioada 15 decembrie 2022 – 27 ianuarie 2023, de luni până vineri între orele 8,00 – 16,00.

            Distribuirea pachetelor cu produse alimentare se va face din locația situată pe strada Lorena nr.35. Toți beneficiarii care ridică produse alimentare trebuie să prezinte actul de identitate în original și copie, atât pentru titulari, cât și pentru membrii familiei care beneficiază de sprijin, respectiv original și copie după certificatul de naștere în cazul persoanelor sub 14 ani.

Pot beneficia de pachetele cu produse alimentare următoarele categorii de persoane:

,,a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

  • familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;”

Pachetul cu produse alimentare conține următoarele:

Nr. crt. Produs Cantitate Greutate (Kg sau litri)
1 Făină albă de grâu 5 buc. 5,00
2 Mălai 4 buc 4,00
3 Paste făinoase 2 buc 0,80
4 Ulei 4 buc 4,00
5 Zahăr 2 buc 2,00
6 Orez 4 buc 4,00
7 Conservă carne de vită 5 buc 1,5
8 Conservă carne de porc 3 buc 0,90
9 Conservă pateu de ficat de porc 5 buc 1,00
10 Compot de fructe 2 buc 1,44
11 Gem de fructe 1 buc 0,36
12 Gem de fructe dietetic 1 buc 0,36

Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile prevăzute mai sus beneficiază de ajutoare alimentare o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor alimentare.

Începând din data de 30.01.2023, pachetele se vor distribui, în limita stocului disponibil, persoanelor de pe listele suplimentare, respectiv către persoanele cu dizabilități gradul I și II (grav și accentuat), precum și altor categorii vulnerabile prevăzute la art.3, lit.c) din O.U.G. 84/2020.

  p. DIRECTOR GENERAL,

  Esztero EMESE          

  Responsabil POAD, 

 

  Primăria Municipiului Timișoara                            Cosmin     DUMITRESCU