Puteți scăpa în mod ecologic de brazii de Crăciun la unul dintre cele 4 centre de colectare din Timișoara
Timișorenii care au achiziționat brazi de Crăciun pot scăpa în mod ecologic de aceștia la unul dintre cele patru centre de colectare din oraș.
Primăria Municipiului Timișoara îi roagă pe timișoreni să se debaraseze de brazii de Crăciun doar la unul dintre cele patru centre de colectare din oraș.
Punctele de colectare sunt: Calea Torontalului, nr 94, Calea Moșniței, nr 2-4, Str. A.Imbroane, nr 70 și Str. Ovidiu Cotruș, nr 201.
Programul de colectare la aceste puncte este în fiecare zi lucrătoare, între orele 9-19, iar sâmbăta între orele 8-16.
Vă reamintim că abandonul de deșeuri vegetale pe stradă este o contravenție stabilită prin HCL 454/2017 și se poate sancționa cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei.
Împreună ținem Timișoara curată.
Serviciul Comunicare