Parcarea din spatele magazinului Bega revine în domeniul public al municipiului Timișoara
Începând de astăzi dimineață, parcarea din spatele magazinului Bega a revenit în domeniul public al municipiului, după ce Primăria Municipiului Timișoara a câștigat definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul pentru acest teren. În primă fază, parcarea va putea fi folosită în sistem TimPark, aflându-se în zona verde, ulterior urmând ca pe acest teren să construim o parcare multietajată de câteva sute de locuri.
„De astăzi, terenul din spatele magazinului Bega este și de facto în proprietatea orașului. Am apărat interesele timișorenilor până la Înalta Curte de Casație și, în decembrie, am câștigat definitiv procesul. Acum putem demara proiectul pentru a construi aici o parcare multinivel de câteva sute de locuri, pentru a rezolva o parte din problemele pe care le au șoferii care vin în zona centrală a orașului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
În dimineața zilei de joi, barierele fostei parcări private au fost ridicate, iar angajații TimPark au montat semnele care indică faptul că această parcare face parte din zona verde a municipiului.
Vă reamintim că Primăria Municipiului Timișoara are o strategie complexă de construcție de parcări multietajate, în zonele în care există o lipsă acută de locuri de parcare, cel mai avansat proiect fiind cel al construcției parcării multinivel de 250 de locuri din zona Spitalului de Copii.
Serviciul Comunicare