Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Ovidiu Lipan Țăndărică va juriza concursul ,,Bega Music Festival”

Sâmbătă și duminică, Ovidiu Lipan Țăndărică va juriza concursul ,,Bega Music Festival”

Poți susține cultura unui popor incurajandu-i pe cei tineri, înzestrați cu talent nativ, să facă performanta. Derularea unui concurs de tipul ,,Bega Music Festival” e doar una dintre formele de dezvoltare culturala pe care Primăria Timișoara o sprijină și care ar trebui să fie perceputa în mod similar de către comunitate.

Ne dorim ca timișorenii să vină sâmbătă, 1 august și duminică, 2 august, pentru a asculta muzica de calitate, valori locale și naționale, voci care promit, mulți dintre finaliști regasindu-se în distribuția unor importante concursuri de televiziune. Așadar, nu sunt simple nume pe hârtie, ci artiști cu un mare potențial interpretativ și compozitori celebri (Adrian Ordean) ori la început de drum. E important că Timișoara nu doarme, ci se implica activ, foarte mulți timișoreni participând la acest concurs. Astfel, la interpretare avem 11 finaliști din Timișoara, iar la creație nu mai puțin de 17 piese aparțin timișorenilor.

Vă fi extrem de interesant să urmărim aceste competiții, ce au adus în preselecție 59 de interpreți și 56 de piese din 30 de orașe ale României și care vor prilejui tinerilor din întreaga tara întâlnirea cu orașul Timișoara. În faza finala avem 26 de finaliști la interpretare și 23 de piese la creație, care vor oferi, cu siguranță, un spectacol adevărat.

Calitatea competiției vă fi circumscrisa, cu certitudine, emoțiilor concurenților ce se vor afla în fata unui juriu format din personalități ale vieții culturale. Astfel, Ovidiu Lipan Țăndărică, Maria Hojda, Oana Vincu, Ilie Stepan, Horea Crisovan sunt artiști binecunoscuți, cu o mare experiență scenica și care se vor alătura în procesul de jurizare reprezentanților unor instituții importante din Romania: doamna Rodica Giurgiu, reprezentant zonal al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania, domnul Aurel Buga, director în cadrul UCIMR ADA. Totodată, în acest an proiectul este susținut și de către Casa de discuri ,,Cat Music”.

Premiile au o valoare totala de 16.500lei, acordandu-se cate 5 premii în bani la fiecare categorie. Specificam faptul că în faza finala sunt reprezentate orașele: Craiova, Sibiu, Oradea, Cluj – Napoca, București, Galați, Alexandria, Lugoj, Slobozia, Măgurele, Cisnădie și, precum puneam, Timișoara.Să încercam să fim gazde cum se cuvine pentru toți cei ce vor veni la Timișoara și să-i susținem pe durata concursului.

Vă puteți înscrie în continuare pe pagina ,,Evenimente Primăria Timișoara, în evenimentul,,Bega Music Festival Finala”. Nu trebuie decât să vă luați masca, să vă supuneți rigorilor legii( măsurarea temperaturii, mentionerea distantei sociale) și să veniți în fiecare seara de concurs în Piața Libertății, începând cu ora 19.00

Dar, iată modul de derulare a celor doua secțiuni de concurs:

1 august, ora 19.00 Concursul de Interpretare
18.00 Dj Zoleevee și acces public
19.00 Concursul de interpretare
• Katalinic Bianca Timișoara
• Diana Ivan Timișoara
• Dominique Simionescu Sibiu

• Oana Giurgiuman Cluj Napoca
• Tania Ionescu Lugoj
• Daria Cojocaru Craiova
• Ina Rus Oradea
• Roxana Suharu Timișoara
• Maria Bobotan Oradea
• Izabela Toth Timișoara
• Alexandru Ticula Timișoara
• Troacă Maria – Alexia Măgurele
• Antonia Rădulescu Timișoara
• Nora Filipoiu Slobozia
• Raluca Milin Timișoara
• Debora Hant Sibiu
• Iustin Călin Timișoara
• Antonia Isdraila Cisnădie
• Simion Caragia Timișoara
• Kiss Kitti Oradea
• Thea Marconi Timișoara
• Alexandra Sîrghi Galați
• Michelle Pater +Oradea
• Carla Boboc Craiova
• Anca Alexandra Alexandria
• Zoran Demian Timișoara

21.15 Andreea Vlas – minirecital al castigatoarei primei ediții a festivalului
21.30 Dragoș Moldovan, recital
22.30 Decernare premii

2 august, ora 19.00 Concursul de Creatie
18.00 Dj Zoleevee și acces public
19.00 Concursul de creatie
Piese in concurs:
Valurile Marii compozitor si interpret Cristian Cazacu Maskarad compozitor si interpret Peregrinii
Pază în Furtuni compozitor si interpret Peregrinii
Cămașa compozitor si interpret Zoran
Piază – rea compozitor si interpret Duality
5Streets Away compozitor si interpret Antonia Rădulescu
Gânduri și Vise compozitor si interpret Ana Kui
Nu mai vreau sentimente compozitor Andrei Theodor , interpreti A. Theodor, Oana Velea
Rangers compozitor Szikszai Minola , interpret RUA
It s life compozitor Szikszai Minola , interpret RUA
Farewell compozitor si interpret Cristea Ana Maria
Feel like texting you ,, I miss you” compozitor si interpret Moș Yvonne
Dor compozitor si interpret Oana Velea
Harababura compozitor Rebeca Samuelsson , interpret Beck Corlan
Mama Song compozitor Rebeca Samuelsson , interpret Beck Corlan
Recollection compozitor I Florin-Daniel Tudor, Ovidiu Moldovan interpreti

Florin-Daniel Tudor , Ovidiu Dodo Moldovan
Cad stele din vise compozitor Codruț Croitoru , interpret Alexandra Ștefan
Don t bring me down compozitor Thea Marconi, interpret Skywalkers
Fericită de mâine compozitor si interpret Alexandra Cancel
Niciodată compozitor Adrian Ordean, interpret Dominique Simionescu
Mii de șoapte compozitor Maria Avramescu , interpret Maryliss
Good Things compozitori Silviu Dan Iliescu, Ovidiu Claudiu Moldovan,
interpreti Axis, Maryliss, Andrada Crețu, Teodor Pop, Ovidiu Claudiu
Moldovan
Sevraj compozitor Ovidiu Dodo Moldovan , interpret Adrian Borcea
21.30 Dincolo de Ziduri, minirecital
21.45 Pragu de Sus, recital
22.30 Decernare premii