Primăria Municipiului Timișoara, prin Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara, a hotărât prelungirea valabilității avizelor emise pentru accesul autovehiculelor în zona Cetate (semnalizată conform prevederilor OUG 195/2002).
Astfel, toate avizele emise cu termen limită până la 31 ianuarie 2023, respectiv 31 martie 2023 se vor prelungi până la data de 30 aprilie 2023.
Decizia a fost luată deoarece au fost înregistrate la primărie foarte multe cereri de extindere a termenului avizului de acces, iar pentru evitarea aglomerației și birocrației a fost luată decizia prelungirii termenului de valabilitate a avizelor deja emise de către Comisia de circulație de la nivelul municipiului Timișoara.
Serviciul Comunicare