Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și/sau lichizi, acordate în baza Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023.
Plata ajutoarelor se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în B-dul Regele Carol I nr. 10 după cum urmează:
Luni, 03.04.2023, între orele 1200-1500
Marți, 04.04.2023, între orele 0800-1500
Miercuri, 05.04.2023, între orele 0800-1500
Facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 23 ianuarie – 20 februarie 2023.
Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii februarie 2023.
Pentru cererile preluate după data de 20 februarie 2023, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare, dată care va fi adusă la cunoștință printr-un nou comunicat.