Proiectul ”Soluții Inovative pentru Orașe Verzi”, derulat de UrbanizeHub, în parteneriat cu orașele Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița, a intrat în faza de organizare a concursului de soluții dedicat cetățenilor cu inițiativă din comunitate.
Concursul UrbanLab for Green Cities se va desfășura în perioada 21-23 aprilie, în format hibrid, cu posibilitatea participării atât online, cât și fizic, într-o locație din Timișoara. Cele mai bune soluții vor fi recompensate cu premii cu o valoare de până la 3000 euro. Fondul de premiere este pus la dispoziție de organizator.
Soluțiile create în cadrul acestui concurs vor fi prezentate în cadrul conferinței UrbanTalks care va avea loc la Timișoara în data de 27 aprilie și la care vor participa reprezentanți ai administrațiilor publice, lideri din societatea civilă, antreprenori, reprezentanți ai Comisiei Europene și experți în dezvoltare sustenabilă, pentru a discuta despre viitorul verde și smart al orașelor.
Lansarea concursului a fost precedată de organizarea unei campanii de consultare publică care a urmărit să afle cum prioritizează cetățenii investițiile și nevoile propriului oraș. În urma centralizării celor 1000 de răspunsuri primite de la cetățeni pe baza sondajului adresat celor patru orașe, au fost validate planurile de acțiune pentru comunitățile urbane.
Pornind de la nevoile cetățenilor, au fost identificate trei direcții principale pentru proiectele ce pot fi propuse, și anume:
1. Oraș verde prin design urban (mobilitate, spații verzi, infrastructură verde-albastră);
2. Oraș verde prin tehnologie (digital);
3. Oraș verde prin implicare (educație, voluntariat).
În prima categorie de proiecte intră orice propunere de design urban, regenerare urbană, urbanism sau mobilitate sustenabilă. Pot fi propuse soluții de pietonalizare, de îmbunătățire a spațiilor nefolosite, de transformare a unor spații părăsite în spații verzi.
În cea de-a doua categorie se încadrează proiectele care propun aplicații ce pot îmbunătăți viața cetățenilor dintr-o comunitate urbană și care au legătură cu conceptul de oraș sustenabil și verde: aplicații de reducere a risipei de hrană, de mobilitate, de eficiență energetică, de digitalizare a administrației, de stimulare a folosirii energiei verzi, de educare și conștientizare a publicului.
Peste 95% dintre cetățenii care au participat la sondaj, au declarat că sunt dispuși să se implice în transformarea verde a orașului, fie prin acțiuni de voluntariat, fie prin schimbarea comportamentului, astfel încât să aibă un impact mai redus asupra mediului.
Propunerile care se încadrează în această ultimă categorie au ca scop stimularea cetățenilor de a se implica prin acțiuni concrete, idei, proiecte ce pot angrena mai mulți oameni, în transformarea verde a comunității.
Înscrierile la concursul de soluții se pot face accesând link-ul: https://urbanizehub.ro/inscrieri-urban-lab-for-green-cities/
Serviciul Comunicare