Anunt privind contiunuare concurs
În conformitate cu prevederile H.G. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara organizează, concurs de recrutare în vederea ocupării a:
– 3 posturi contractuale vacante, pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, de asistent medical generalist gradul principal cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Școli și Grădinițe din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ.
– 2 posturi contractuale vacante, pe periadă nedeterminată, normă întreagă, de asistent medical generalist gradul principal cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Studențești din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ.
– 1 post contractual, pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, de asistent medical generalist cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Școli și Grădinițe din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ.
Concursul constă în susţinerea următoarelor probe, la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara:
1. Selecția dosarelor;
2. Proba scrisă în data de 15.05.2023, ora 10.00;
3. Proba interviu se susține într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 20.04.2023 – 04.05.2023 şi trebuie să conţină toate documentele prevăzute la art. 35 din H.G. nr.1336/2022.
a) formular de înscriere la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curiculum vitae, model comun european.
Copiile actelor menționate mai sus vor fi prezentate în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
În vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
A. Condiţii generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
B. Conditii specifice:
Condiţii specifice de participare la concurs asistent medical generalist gradul principal cu studii postliceale:
Condiţii specifice de participare la concurs asistent medical generalist cu studii postliceale:
BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA PENTRU CONCURS:
1) Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei nr. 438/4629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos.
2) Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor.
3) Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți.
4) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
– Partea a III-a: Administraţia publică locală
– Titlul I: art.75;
– Titlul V, Cap. III: art.129-130;
Cap. IV: art.154-156;
Cap. VIII: art.195-200;
– Partea a VI-a: Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice
– Titlul I: art. 368;
– Titlul II, Cap. V Drepturi şi îndatoriri: art.430, art.432-434, 437-441, 443-449.
– Titlul III – Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice: art. 538-542, art. 549-562.
5) C. Bocarnea: Boli infecțioase și epidemiologice, Ed. Info-Team 1999.
Boli infecțioase și epidemiologice
– Profilaxia bolilor infecțioase – generalități, măsuri antiepidemiologice de focar.
– Măsuri împotriva izvorului de infecție.
– Măsuri pentru întreruperea căilor de transmitere.
– Măsuri pentru creșterea rezistenței organismului.
– Măsuri adresate factorilor epidemiologici secundari:
6) L. Titircă: Urgentele Medico-Chirurgicale, Ed. Medicală, București 2002.
Traumatisme:
– Leziuni traumatice închise ale pielii și părților moi.
– Contuzie
– Traumatismele tendoanelor
– Traumatismele vaselor
– Leziuni traumatice ale oaselor
– Entorsele
– Luxațiile
– Fracturile membrului superior și inferior
Urgențe medico-chirurgicale
– Criza de astm bronșic
– Corpi străini auriculari
– Corpi străini nazali
– Șocul anafilactic
– Arsuri termice
– Înecul prin aspirație
7) C. Borundel: Manual pentru cadre medii, Ed. Medicala 2000 (pag. 644-653, pag. 704-725)
Diabetul zaharat
8) Cătălina Giurgi Oncu, Ion Papavă: Îngrijirea bolnavului cu tulburări în sfera sănătății mentale și a psihiatriei, Ed. Victor Babeș, Timișoara 2020.
– Îngrijirea persoanelor cu patologie anxioasă
– Îngrijirea persoanelor cu patologie afectivă
– Îngrijirea persoanelor cu consum de substanțe psiho-active
Atribuțiile postului:
Atribuțiile postului de asistent medical generalist gradul principal cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Școli și Grădinițe din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ
Atribuţii specifice :
I. Identificarea şi managementul riscurilor pentru sănătatea colectivităţii
a) Semnalează medicului unităţii şi directorului şcolii, după caz, încălcările legislative vizând determinanţii comportamentali ai stării de sănătate (vânzarea de produse din tutun, alcool, droguri, noile substanţe psihoactive, alimente şi băuturi restricţionate la comercializare în unităţi de învăţământ).
b) Semnalează medicului unităţii şi directorului unităţii de învăţământ nevoile de amenajare şi dotare a cabinetului medical.
c) Supraveghează modul în care se respectă programul de odihnă pasivă (somn) şi activă (jocuri) a copiilor şi condiţiile în care se realizează aceasta.
d) Îndrumă cadrele didactice înaplicarea metodelor de călire (aer, apă, soare, mişcare) a organismului copiilor.
e) Supraveghează modul în care se respectă normele de igienă individuală a copiilor din grădiniţe în timpul programului şi la servirea mesei.
f) Controlează igiena individuală a preşcolarilor şi elevilor, colaborând cu personalul didactic în informarea părinţilor pentru remedierea situaţiilor deficitare constatate.
g) Izolează copiii suspecţi de boli transmisibile şi anunţă urgent medicul colectivităţii, familia/reprezentantul legal, şi conform metodologiei, după caz, părinţii contacţilor.
h) Supraveghează focarele de boli transmisibile, iniţiază şi aplică măsurile anti epidemice de prevenire, combatere şi limitare a bolilor transmisibile din focar.
i) Prezintă produsele biologice recoltate (exsudate nazo-faringiene) laboratoarelor de microbiologie şi ridică buletinele de analiză cu rezultatele, în situaţiile epidemiologice speciale din colectivitate.
j) Întocmeşte zilnic în grădiniţe evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmărind ca revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie/medicul curant, pentru absenţe ce depăşesc 3 zile consecutiv.
k) Controlează zilnic respectarea normelor de igienă din grădiniţe (săli de grupă, bloc alimentar, dormitoare, spălătorie- călcătorie, grupuri sanitare, curte etc.) şi şcoli, spaţiile de învăţământ (săli de clasă, laboratoare, ateliere şcolare, grupuri sanitare, săli de sport), de cazare (dormitoare, săli de meditaţii, grupuri sanitare, spălătorii) şi de alimentaţie (bucătăriile din incinta unităţii de învăţământ şi anexele acestora, săli de mese, inclusiv în unităţile de alimentaţie publică aflate în incinta unităţii de învăţământ) consemnând în caietul/fişa special destinată toate constatările făcute şi aducând operativ la cunoştinţa medicului şi, după caz, conducerii unităţii deficienţele constatate.
l) Instruieşte personalul administrativ şi de îngrijire din spaţiile de învăţământ, cazare şi de alimentaţie cu privire la sarcinile ce îi revin în asigurarea stării de igienă în spaţiile respective.
II. Gestionarea circuitelor funcţionale
Urmăreşte respectarea circuitelor funcţionale autorizate şi aduce la cunoştinţa medicului şi directorului unităţii eventualele nereguli sesizate.
III. Verificarea respectării reglementărilor de sănătate publică
a) Constată abaterile de la normele de igienă şi anti epidemice pe care le consemnează în caietul anume destinat.
b) Informează medicul, sau, în lipsa acestuia, directorul unităţii de învăţământ şi/sau reprezentanţii Direcţiei de SănătateTimiș asupra acestor abateri.
c) Verifică corectarea abaterilor, în funcţie de responsabilităţile stabilite de medic.
IV. Verificarea condiţiilor şi a modului de preparare şi servire a hranei
a) Participă la întocmirea meniurilor săptămânale.
b) Participă la efectuarea periodică a anchetelor privind alimentaţia preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ cu bloc alimentar propriu.
c) Consemnează zilnic, în cadrul fiecărei ture, într-un caiet anume destinat pentru controlul blocului alimentar/cantinei constatările privind starea de igienă a acestuia, starea agregatelor frigorifice, calitatea alimentelor scoase din magazie şi a mâncării.
d) Controlează şi consemnează igiena individuală a personalului blocului alimentar/cantinei şi starea de sănătate a acestuia, identificând persoanele care prezintă febră, diaree, infecţii ale pielii, tuse cu expectoraţie, amigdalite pultacee, aducând la cunoştinţa conducerii unităţii de învăţământ aceste constatări, care contraindică desfăşurarea activităţii în unitatea de învăţământ.
e) Asistă la scoaterea alimentelor din magazie şi controlează calităţile organoleptice ale acestora, semnând foaia de alimentaţie privind calitatea alimentelor.
f) Asistă, împreună cu administratorul unităţii de învăţământ/persoana responsabilă desemnată, la preluarea mâncării şi la modul de servire al acesteia, dacă este adusă în unitate prin sistem de catering, prin contract cu unitatea de învăţământ; verifică certificatele de conformitate, respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte condiţiile de transport, ambalarea corespunzătoare, termenul de valabilitate, documentele de însoţire şi existenţa probelor alimentare inscripţionate corespunzător. În situaţiile în care se constată nereguli în acest proces anunţă medicul şi conducerea unităţii de învăţământ pentru aplicarea măsurilor de remediere, înainte ca mâncarea să fie distribuită copiilor.
V. Servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective
1. Servicii urente
a) Gestionează, în condiţiile legii şi pe baza normelor Ministerului Sănătăţii, instrumentarul, materialele sanitare şi medicamentele de la aparatul de urgenţă şi răspunde de utilizarea lor.
b) Urmăreşte aprovizionarea cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenţă, material sanitare şi instrumentar medical, sub supravegherea medicului.
c) Colaborează cu profesorii educatori/psihologi/logopezi în depistarea tulburărilor dezvoltării neuropsihomotorii şi a limbajului preşcolarilor, comunicând medicului cele constatate.
d) Supraveghează starea de sănătate şi de igienă individuală a copiilor, iar în situaţii de urgenţă anunţă după caz, medical colectivităţii, serviciul de ambulanţă, conducerea unităţii de învăţământ, precum şi familiile/reprezentantul legal al preşcolarilor şi elevilor conform protocolului pentru situaţii de urgenţă.
2. Imunizări în condiţii epidemiologice speciale
a) Îndeplineşte măsurile stabilite de medic pentru organizarea activităţii de imunizare în situaţii epidemiologice speciale.
b) Efectuează catagrafia copiilo religibili pentru imunizări în situaţii epidemiologice speciale.
c) Efectuează, sub supravegherea medicului, imunizările în situaţii epidemiologice speciale.
d) Înregistrează imunizările effectuate în situaţii epidemiologice special în fişa de consultaţie şi în registrul de vaccinări.
e) Supraveghează apariţia reacţiilor adverse postimunizare la vaccinările effectuate în situaţii epidemiologice speciale.
f) Încurajează cadrele didactice şi părinţii să faciliteze, respectiv, să accepte desfăşurarea imunizărilor, în interesul superior al copilului.
f) Răspunde de păstrarea vaccinurilor în cabinetul medical, pe durata programului de lucru, conform reglementărilor în vigoare.
3. Triaj epidemiologie
a) Efectuează zilnic triajul epidemiologic al copiilor din grădiniţe, examinând tegumentele, mucoasele şi scalpul şi consemnează triajul într-un registru special destinat. Nu vor fi admişi în colectivitate copiii care prezintă: angină cu febră, angină cu depozite pultacee, angină cu secreţii nazale muco-purulente, sindromtusigen cu febră, conjunctivită acută, ochi roşu până la diagnosticare, subicter şi icter până la diagnosticare, erupţii cutanate cu potenţial infecto- contagios, până la diagnosticare, pediculoză (prezenţa de elemente vii saulindini pe firele de păr).
b) Efectuează triajul epidemiologic al tuturor elevilor după fiecare vacanţă şi ori de câte ori este nevoie, izolând la domiciliu elevii depistaţi cu afecţiunile menţionate la alin. a).
c) Depistează şi izolează orice suspiciune/boală infecto-contagioasă, informând medical despre aceasta.
d) Participă la efectuarea de acţiuni de investigare epidemiologică a preşcolarilor/elevilor suspecţi sau contacţi din focarele de boli transmisibile, sub îndrumarea medicului, conform metodologiilor în vigoare.
e) Aplică tratamentele chimio profilactice în focare, la indicaţia scrisă a medicului specialist şi conform metodologiilor în vigoare.
f) Iniţiază şi supraveghează aplicarea măsurilor antiparazitare şi antiinfecţioase în focarele din grădiniţe şi şcoli, conform normelor legale în vigoare.
g) Execută acţiunile de supraveghere epidemiologică a bolilo rinfecto-contagioase în sezonul epidemic, în conformitate cu protocoalele şi procedurile în vigoare şi a sarcinilor repartizate de medic.
VI. Servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor
a) Participă, sub îndrumarea medicului, la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de copii şi tineri arondate, conform dispoziţiilor medicului.
b) Participă alături de medicul colectivităţii la examinarea medicală de bilanţ a stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor, efectuând somatometria şi fiziometria, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale.
c) Efectuează somatometria, somatoscopia, fiziometria şi examenul acuităţii vizuale încadrul examenului medical periodic, înscriind datele rezultate în fişele medicale.
d) Consemnează în fişele medicale ale preşcolarilor şi elevilor absenţele din cauze medicale, scutirile medicale de educaţie fizică, scutirile medicale de efort fizic la instruirea practică, certificatele medicale pentru bursele medicale şcolare vizate de către medic.
e) Participă alături de medic la vizita medicală a elevilor care se înscriu în licee de specialitate şi şcoli profesionale/licee vocaţionale.
f) Participă în consiliile profesorale ale şcolilor la prezentarea analizei anuale a stării de sănătate a elevilor.
VII. Monitorizarea copiilor cu afecţiuni cronice
Supraveghează copiii cu afecţiuni cronice, consemnând în fişele medicale şi în registrul de evidenţă specială datele controalelor medicale şi rezultatele examenelor/reevaluărilor medicale.
VIII. Elaborarea raportărilor curente pentru sistemul informaţional din sănătate
a) Completează, sub îndrumarea medicului, documentele medicale ale copiilor din grădiniţe şi şcoli, care urmează să fie înscrişi în altă treaptă de învăţământ.
b) Execută activităţi de statistică medicală prin completarea raportărilor curente, calcularea indicilor de dezvoltare fizică şi de morbiditate (incidenţă, prevalenţă etc.).
c) Completează, sub supravegherea medicului, formularele statistice lunare şi anuale privind activitatea cabinetului medical şcolar.
IX. Eliberarea documentelo medicale necesare
Înmânează, la cerere, direct părinţilor/reprezentanţilor legali, sub semnătură, documentele medicale pregătite în prealabil, semnate şi parafate de medic.
X. Servicii de asigurare a stării de sănătate individuale
a) Acordă, la nevoie, în limita competenţelor, primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate; apelează Serviciul unic de urgenţă 112, informând ulterior familia şi medicul colectivităţii, conform protocolului pentru urgenţe.
b) Efectuează tratamente curente preşcolarilor/elevilor, strict la indicaţia medicului, cu acordul părinţilor/reprezentanţilor legali.
c)Supraveghează preşcolarii şi elevii izolaţi în infirmerie şi efectuează strict tratamentul de urgenţă indicat acestora de către medic, până la preluarea de către familie/ambulanţă.
d) Completează, sub supravegherea medicului colectivităţii, condica de medicamente şi de materiale sanitare pentru aparatul de urgenţă şi participă la întocmirea referatului de necesitate.
XI. Servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos
a) Colaborează cu educatoarele la formarea deprinderilor de igienă individuală la preşcolari.
b) Efectuează, sub îndrumarea medicului colectivităţii, activităţi de promovare a sănătăţii cu copiii, părinţii şi cu personalul didactic din grădiniţă şi, respectiv, în rândul elevilor, al familiilor elevilor şi al cadrelor didactice.
c) Instruieşte grupele sanitare.
d) Colaborează cu cadrele didactice în susţinerea lecţiilor sau a prelegerilor privind educaţia pentru sănătate a preşcolarilor şi elevilor.
e) Participă la lectoratele cu părinţii, pe teme de sănătate.
f) Participă la consiliile profesorale în care se discută şi se iau măsuri vizând aspectele sanitare din unitatea de învăţământ.
g) Efectuează activitate de educaţie pentru sănătate reproductivă.
XII. Educaţie medicală continuă
Participă la instruiri profesionale şi la programe de educaţie medicală continuă conform reglementărilor în vigoare.
XIII. Raportare activitate
Completează, sub îndrumarea medicului, centralizatorul de activitate medical specifică.
Atribuțiile postului de asistent medical generalist gradul principal cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Studențești din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ
Atribuţii specifice :
I. Activităţi medicale privind asistenţa medicală preventivă, la nivel individual
a) Participă la examinările medicale de bilanţ al stării de sănătate, efectuate de medicul cabinetului medical studenţesc la studenţii din anul II de studii.
b) Participă la dispensarizarea studenţilor aflaţi în evidenţa specială, asigurând prezentarea acestora la controalele planificate de medicii din cabinetele unităţilor de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate şi aplică tratamentele prescrise de aceştia împreună cu medicii de familie. Consemnează în fişele medicale ale studenţilor rezultatele examinărilor medicale de bilanţ al stării de sănătate şi rezultatele controalelor studenţilor dispensarizaţi, sub supravegherea medicului unităţii de învăţământ superior, precum şi motivările absenţelor din cauză medicală ale studenţilor, scutirile medicale de la orele de educaţie fizică ori scutirile medicale de efort fizic la instruirea practică.
c) Completează, sub supravegherea medicului, formularele statistice lunare şi anuale privind activitatea cabinetului medical studenţesc, calculând indicatorii de prevalenţă, incidenţă şi structură a morbidităţii; completează partea medicală a fişelor de tabără de odihnă ale studenţilor, precum şi adeverinţele medicale pentru studenţii care termină cursurile instituţiilor de învăţământ superior.
d) Participă alături de medic la vizita medicală a candidaţilor care se înscriu în instituţii de învăţământ superior.
e) Colaborează cu medicul în acţiunile de educaţie pentru sănătate privind planificarea familială, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi participă la anchetele stării de sănătate din colectivităţile de tineri arondate.
II. Activităţi medicale privind asistenţa medicală preventivă, la nivel colectiv
a) Participă împreună cu medicul la întocmirea meniurilor şi la efectuarea anchetei alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii raţionale în cantinele studenţeşti, controlând zilnic proprietăţile organoleptice ale alimentelor scoase din magazie şi modul de funcţionare a agregatelor frigorifice din blocul alimentar.
b) Efectuează, sub îndrumarea medicului, acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul studenţilor.
c) Participă la consiliile de administraţie în care se discută şi se iau măsuri vizând aspectele sanitare din unitatea de învăţământ arondată.
d) Instruieşte personalul administrativ şi de îngrijire din spaţiile de învăţământ, cazare şi de alimentaţie asupra sarcinilor ce îi revin în asigurarea stării de igienă în spaţiile respective.
III. Activităţi cu caracter antiepidemic
a) Efectuează catagrafia studenţilor supuşi (re)vaccinărilor, în situaţii epidemiologice speciale.
b) Efectuează sub supravegherea medicului imunizările profilactice planificate, în conformitate cu Programul naţional de imunizări.
c) Înregistrează în fişa de consultaţie şi în registrul de vaccinări imunizările efectuate.
d) Efectuează triajul epidemiologic la studenţi după vacanţe, precum şi alte triaje, atunci când este cazul.
e) Execută acţiuni de combatere a bolilor transmisibile din focarele existente în unităţile de învăţământ superior arondate, întocmind şi fişe de supraveghere în focar.
f) Controlează periodic respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ, de cazare şi de alimentaţie (bucătării şi anexele acestora, săli de mese), consemnând în caietul special destinat toate constatările făcute şi aducându-le la cunoştinţă conducerilor unităţilor de învăţământ superior.
IV. Activităţi medicale privind asistenţa medicală curativă
a) Acordă studenţilor primului ajutor în caz de urgenţă, în limita competenţelor.
b) Efectuează tratamente studenţilor, la indicaţia medicului.
V. Activităţi de perfecţionare a pregătirii profesionale.
Participă la instruirile profesionale şi la educaţia medicală continuă, conform reglementărilor în vigoare.
VI. Raportare
Întocmeşte, sub îndrumarea medicului, centralizatorul de activitate medical.
Atribuțiile postului de asistent medical generalist cu studii postliceale la Compartimentul Asistență Medicală – Cabinete Medicale Școli și Grădinițe din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ
Atribuţii specifice :
I. Identificarea şi managementul riscurilor pentru sănătatea colectivităţii
a) Semnalează medicului unităţii şi directorului şcolii, după caz, încălcările legislative vizând determinanţii comportamentali ai stării de sănătate (vânzarea de produse din tutun, alcool, droguri, noile substanţe psihoactive, alimente şi băuturi restricţionate la comercializare în unităţi de învăţământ).
b) Semnalează medicului unităţii şi directorului unităţii de învăţământ nevoile de amenajare şi dotare a cabinetului medical.
c) Supraveghează modul în care se respectă programul de odihnă pasivă (somn) şi activă (jocuri) a copiilor şi condiţiile în care se realizează aceasta.
d) Îndrumă cadrele didactice în aplicarea metodelor de călire (aer, apă, soare, mişcare) a organismului copiilor.
e) Supraveghează modul în care se respectă normele de igienă individuală a copiilor din grădiniţe în timpul programului şi la servirea mesei.
f) Controlează igiena individuală a preşcolarilor şi elevilor, colaborând cu personalul didactic în informarea părinţilor pentru remedierea situaţiilor deficitare constatate.
g) Izolează copiii suspecţi de boli transmisibile şi anunţă urgent medicul colectivităţii, familia/reprezentantul legal, şi conform metodologiei, după caz, părinţii contacţilor.
h) Supraveghează focarele de boli transmisibile, iniţiază şi aplică măsurile anti-epidemice de prevenire, combatere şi limitare a bolilor transmisibile din focar.
i) Prezintă produsele biologice recoltate (exsudate nazo-faringiene) laboratoarelor de microbiologie şi ridică buletinele de analiză cu rezultatele, în situaţiile epidemiologice speciale din colectivitate.
j) Întocmeşte zilnic în grădiniţe evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmărind ca revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie/medicul curant, pentru absenţe ce depăşesc 3 zile consecutiv.
k) Controlează zilnic respectarea normelor de igienă din grădiniţe (săli de grupă, bloc alimentar, dormitoare, spălătorie- călcătorie, grupuri sanitare, curte etc.) şi şcoli, spaţiile de învăţământ (săli de clasă, laboratoare, ateliere şcolare, grupuri sanitare, săli de sport), de cazare (dormitoare, săli de meditaţii, grupuri sanitare, spălătorii) şi de alimentaţie (bucătăriile din incinta unităţii de învăţământ şi anexele acestora, săli de mese, inclusiv în unităţile de alimentaţie publică aflate în incinta unităţii de învăţământ) consemnând în caietul/fişa special destinată toate constatările făcute şi aducând operativ la cunoştinţa medicului şi, după caz, conducerii unităţii deficienţele constatate.
l) Instruieşte personalul administrativ şi de îngrijire din spaţiile de învăţământ, cazare şi de alimentaţie cu privire la sarcinile ce îi revin în asigurarea stării de igienă în spaţiile respective.
II. Gestionarea circuitelor funcţionale
Urmăreşte respectarea circuitelor funcţionale autorizate şi aduce la cunoştinţa medicului şi directorului unităţii eventualele nereguli sesizate.
III. Verificarea respectării reglementărilor de sănătate publică
a) Constată abaterile de la normele de igienă şi anti-epidemice pe care le consemnează în caietul anume destinat.
b) Informează medicul, sau, în lipsa acestuia, directorul unităţii de învăţământ şi/sau reprezentanţii Direcţiei de SănătateTimiș asupra acestor abateri.
c) Verifică corectarea abaterilor, în funcţie de responsabilităţile stabilite de medic.
IV. Verificarea condiţiilor şi a modului de preparare şi servire a hranei
a) Participă la întocmirea meniurilor săptămânale.
b) Participă la efectuarea periodică a anchetelor privind alimentaţia preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ cu bloc alimentar propriu.
c) Consemnează zilnic, în cadrul fiecărei ture, într-un caiet anume destinat pentru controlul blocului alimentar/cantinei constatările privind starea de igienă a acestuia, starea agregatelor frigorifice, calitatea alimentelor scoase din magazie şi a mâncării.
d) Controlează şi consemnează igiena individuală a personalului blocului alimentar/cantinei şi starea de sănătate a acestuia, identificând persoanele care prezintă febră, diaree, infecţii ale pielii, tuse cu expectoraţie, amigdalite pultacee, aducând la cunoştinţa conducerii unităţii de învăţământ aceste constatări, care contraindică desfăşurarea activităţii în unitatea de învăţământ.
e) Asistă la scoaterea alimentelor din magazie şi controlează calităţile organoleptice ale acestora, semnând foaia de alimentaţie privind calitatea alimentelor.
f) Asistă, împreună cu administratorul unităţii de învăţământ/persoana responsabilă desemnată, la preluarea mâncării şi la modul de servire al acesteia, dacă este adusă în unitate prin sistem de catering, prin contract cu unitatea de învăţământ; verifică certificatele de conformitate, respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte condiţiile de transport, ambalarea corespunzătoare, termenul de valabilitate, documentele de însoţire şi existenţa probelor alimentare inscripţionate corespunzător. În situaţiile în care se constată nereguli în acest proces anunţă medicul şi conducerea unităţii de învăţământ pentru aplicarea măsurilor de remediere, înainte ca mâncarea să fie distribuită copiilor.
V. Servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective
1. Servicii curente
a) Gestionează, în condiţiile legii şi pe baza normelor Ministerului Sănătăţii, instrumentarul, materialele sanitare şi medicamentele de la aparatul de urgenţă şi răspunde de utilizarea lor.
b) Urmăreşte aprovizionarea cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenţă, material sanitare şi instrumentar medical, sub supravegherea medicului.
c) Colaborează cu profesorii educatori/psihologi/logopezi în depistarea tulburărilor dezvoltării neuropsihomotorii şi a limbajului preşcolarilor, comunicând medicului cele constatate.
d) Supraveghează starea de sănătate şi de igienă individuală a copiilor, iar în situaţii de urgenţă anunţă după caz, medical colectivităţii, serviciul de ambulanţă, conducerea unităţii de învăţământ, precum şi familiile/reprezentantul legal al preşcolarilor şi elevilor conform protocolului pentru situaţii de urgenţă.
2. Imunizări în condiţii epidemiologice speciale
a) Îndeplineşte măsurile stabilite de medic pentru organizarea activităţii de imunizare în situaţii epidemiologice speciale.
b) Efectuează catagrafia copiilor eligibili pentru imunizări în situaţii epidemiologice speciale.
c) Efectuează, sub supravegherea medicului, imunizările în situaţii epidemiologice speciale.
d) Înregistrează imunizările effectuate în situaţii epidemiologice special în fişa de consultaţie şi în registrul de vaccinări.
e) Supraveghează apariţia reacţiilor adverse postimunizare la vaccinările efectuate în situaţii epidemiologice speciale.
f) Încurajează cadrele didactice şi părinţii să faciliteze, respectiv, să accepte desfăşurarea imunizărilor, în interesul superior al copilului.
f) Răspunde de păstrarea vaccinurilor în cabinetul medical, pe durata programului de lucru, conform reglementărilor în vigoare.
3. Triaj epidemiologie
a) Efectuează zilnic triajul epidemiologic al copiilor din grădiniţe, examinând tegumentele, mucoasele şi scalpul şi consemnează triajul într-un registru special destinat. Nu vor fi admişi în colectivitate copiii care prezintă: angină cu febră, angină cu depozite pultacee, angină cu secreţii nazale muco-purulente, sindromtusigen cu febră, conjunctivită acută, ochi roşu până la diagnosticare, subicter şi icter până la diagnosticare, erupţii cutanate cu potenţial infecto- contagios, până la diagnosticare, pediculoză (prezenţa de elemente vii saulindini pe firele de păr).
b) Efectuează triajul epidemiologic al tuturor elevilor după fiecare vacanţă şi ori de câte ori este nevoie, izolând la domiciliu elevii depistaţi cu afecţiunile menţionate la alin. a).
c) Depistează şi izolează orice suspiciune/boală infecto-contagioasă, informând medicul despre aceasta.
d) Participă la efectuarea de acţiuni de investigare epidemiologică a preşcolarilor/elevilor suspecţi sau contacţi din focarele de boli transmisibile, sub îndrumarea medicului, conform metodologiilor în vigoare.
e) Aplică tratamentele chimio profilactice în focare, la indicaţia scrisă a medicului specialist şi conform metodologiilor în vigoare.
f) Iniţiază şi supraveghează aplicarea măsurilor antiparazitare şi antiinfecţioase în focarele din grădiniţe şi şcoli, conform normelor legale în vigoare.
g) Execută acţiunile de supraveghere epidemiologică a bolilo rinfecto-contagioase în sezonul epidemic, în conformitate cu protocoalele şi procedurile în vigoare şi a sarcinilor repartizate de medic.
VI. Servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor
a) Participă, sub îndrumarea medicului, la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de copii şi tineri arondate, conform dispoziţiilor medicului.
b) Participă alături de medicul colectivităţii la examinarea medicală de bilanţ a stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor, efectuând somatometria şi fiziometria, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale.
c) Efectuează somatometria, somatoscopia, fiziometria şi examenul acuităţii vizuale în cadrul examenului medical periodic, înscriind datele rezultate în fişele medicale.
d) Consemnează în fişele medicale ale preşcolarilor şi elevilor absenţele din cauze medicale, scutirile medicale de educaţie fizică, scutirile medicale de efort fizic la instruirea practică, certificatele medicale pentru bursele medicale şcolare vizate de către medic.
e) Participă alături de medic la vizita medicală a elevilor care se înscriu în licee de specialitate şi şcoli profesionale/licee vocaţionale.
f) Participă în consiliile profesorale ale şcolilor la prezentarea analizei anuale a stării de sănătate a elevilor.
VII. Monitorizarea copiilor cu afecţiuni cronice
Supraveghează copiii cu afecţiuni cronice, consemnând în fişele medicale şi în registrul de evidenţă specială datele controalelor medicale şi rezultatele examenelor/reevaluărilor medicale.
VIII. Elaborarea raportărilor curente pentru sistemul informaţional din sănătate
a) Completează, sub îndrumarea medicului, documentele medicale ale copiilor din grădiniţe şi şcoli, care urmează să fie înscrişi în altă treaptă de învăţământ.
b) Execută activităţi de statistică medicală prin completarea raportărilor curente, calcularea indicilor de dezvoltare fizică şi de morbiditate (incidenţă, prevalenţă etc.).
c) Completează, sub supravegherea medicului, formularele statistice lunare şi anuale privind activitatea cabinetului medical şcolar.
IX. Eliberarea documentelo medicale necesare
Înmânează, la cerere, direct părinţilor/reprezentanţilor legali, sub semnătură, documentele medicale pregătite în prealabil, semnate şi parafate de medic.
X. Servicii de asigurare a stării de sănătate individuale
a) Acordă, la nevoie, în limita competenţelor, primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate; apelează Serviciul unic de urgenţă 112, informând ulterior familia şi medicul colectivităţii, conform protocolului pentru urgenţe.
b) Efectuează tratamente curente preşcolarilor/elevilor, strict la indicaţia medicului, cu acordul părinţilor/reprezentanţilor legali.
c) Supraveghează preşcolarii şi elevii izolaţi în infirmerie şi efectuează strict tratamentul de urgenţă indicat acestora de către medic, până la preluarea de către familie/ambulanţă.
d) Completează, sub supravegherea medicului colectivităţii, condica de medicamente şi de materiale sanitare pentru aparatul de urgenţă şi participă la întocmirea referatului de necesitate.
XI. Servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos
a) Colaborează cu educatoarele la formarea deprinderilor de igienă individuală la preşcolari.
b) Efectuează, sub îndrumarea medicului colectivităţii, activităţi de promovare a sănătăţii cu copiii, părinţii şi cu personalul didactic din grădiniţă şi, respectiv, în rândul elevilor, al familiilor elevilor şi al cadrelor didactice.
c) Instruieşte grupele sanitare.
d) Colaborează cu cadrele didactice în susţinerea lecţiilor sau a prelegerilor privind educaţia pentru sănătate a preşcolarilor şi elevilor.
e) Participă la lectoratele cu părinţii, pe teme de sănătate.
f) Participă la consiliile profesorale în care se discută şi se iau măsuri vizând aspectele sanitare din unitatea de învăţământ.
g) Efectuează activitate de educaţie pentru sănătate reproductivă.
XII. Educaţie medicală continuă
Participă la instruiri profesionale şi la programe de educaţie medicală continuă conform reglementărilor în vigoare.
XIII. Raportare activitate
Completează, sub îndrumarea medicului, centralizatorul de activitate medicală specifică.
Bibliografia,tematica de concurs și relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Aministrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, Bld.Mihai Eminescu, nr.2A – Compartimentul Comunicare, Juridic, Resurse umane, Audit, la secretarul comisiei de concurs, Dragoș Florica Gabriela- consilier superior sau la nr. de telefon: 0256408352 în intervalul orar 8:30-14:00 de luni până joi și în intervalul orar 8:30-13:00 vineri; sau pe site-ul Primariei Municipiului Timisoara www.primariatm.ro