Echipa UrbanizeHub, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează, în 27 aprilie, conferința UrbanTalks Timișoara în cadrul căreia reprezentanți ai administrației publice, antreprenori, experți în dezvoltare sustenabilă, experți ai Băncii Mondiale, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai societății civile vor discuta despre viitorul comunităților urbane din România.
Evenimentul va avea loc în sala Consiliul Județean Timiș, în intervalul orar 09.00-17.00 și va fi organizat sub formă de paneluri și o masă rotundă.
Conferința face parte din proiectul ”Soluții Inovative pentru Orașe Verzi”, derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA). Prin acest proiect, echipa UrbanizeHub a oferit suport comunităților urbane din Arad, Timișoara, Lugoj și Reșița pentru a deveni mai sustenabile. Proiectele și direcțiile de dezvoltare realizate de specialiști și experți au fost validate de aproape 1000 de cetățeni din cele 4 orașe.
La conferința de joi, 27 aprilie, vor participa invitați naționali și internaționali, lideri din business, experți în dezvoltare sustenabilă și reprezentanții administrației locale din cele patru orașe implicate în proiect: Ruben Lațcău, Călin Bibarț, Ioan Popa și Bogdan Blidariu.
Vor fi prezentate cele patru soluții premiate, weekendul trecut, la concursul UrbanLab for Green Cities, în cadrul căruia cetățeni din cele patru orașe au venit cu propuneri și idei pentru orașe, pentru oameni. De asemenea, se va discuta și despre oportunitățile de finanțare a proiectelor premiate, la conferință participând și directorul ADR Vest, Sorin Maxim.
La finalul evenimentului, se va constitui Alianța Orașelor Verzi. Reprezentanții administrațiilor locale din cele patru orașe incluse în proiect – Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița – vor primi o strategie realizată de către experții UrbanizeHub și vor semna un pact prin care își asumă dezvoltarea orașelor verzi, prin acțiuni și politici locale și alături de cetățeni.
Serviciul Comunicare