Primarul Dominic Fritz a semnat cu societatea FIP Consulting contractul de proiectare, faza SF, pentru realizarea obiectivului Noua Radială Vest. Radiala Vest reprezintă un bulevard nou care va fi construit în continuarea străzii Gării și va face legătura cu viitoarea Centură Vest. Legătura cu centura se va întinde pe aproximativ 2,7 kilometri, din care 1 kilometru va fi realizat prin proiectul de radială vest al primăriei și 1,7 kilometri prin proiectul de drum de legătură al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În urma discuțiilor cu reprezentanții Primăriei Timișoara, CNAIR a agreat preluarea a două treimi din lungimea inițială prevăzută pentru proiectul radialei.
„Realizarea celei de-a 8-a artere radiale a Timișoarei reprezintă un pas important înainte, conectând zona centrală Timișoarei la rețeaua de drumuri naționale prin strada Gării. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru a impulsiona dezvoltarea orașului spre vest. Pe viitor, acest drum va fi un culoar vital pentru transportul și dezvoltarea economică a orașului”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Investiția va include 4 benzi, câte două pe sens, separate printr-un parapet, un pod peste calea ferată din vestul orașului, un sens giratoriu la intersecția cu strada Carpenului, dar și iluminat public stradal, rețele de apă și de colectare a apelor pluviale, trotuare de 2-3 metri lățime, piste de bicicletă de minim 1,5 metri lățime și spații verzi de minim 1,5 metri lățime. De asemenea, firmei care va realiza studiul de fezabilitate i se cere să includă o variantă în care trotuarele și pistele de bicicletă sunt separate fizic, în platformă proprie, de calea rutieră.
Timișoara are în prezent 7 radiale majore, respectiv Calea Șagului, Calea Martirilor, Calea Buziașului, Calea Lugojului, Calea Sever Bocu, Calea Aradului, Calea Torontalului și strada Gheorghe Lazăr/Cloșca/Ovidiu Balea, toate realizate în anii ‘70. Acestea reprezintă culoarul de transport principal pentru traficul metropolitan, precum și cel de tranzit de la nivel național și internațional, care alimentează drumurile municipiului. Radialele sunt, de asemenea, arterele rutiere care susțin cel mai mare număr de mașini dintr-o zi.
Valoarea estimată a contractului este de 730.000 lei (fără TVA) și termenul de realizare este de 330 de zile de la emiterea ordinului de începere, din care 90 de zile pentru asistență tehnică din partea societății care elaborează documentația.
Serviciul Comunicare