Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

ANUNȚ CONCURS

Primăria municipiului Timișoara organizează concurs de recrutare, cu proba scrisă în data de 16 iunie 2023, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de Șef serviciu la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Timișoara

I. Care sunt posturile scoase la concurs?
Căutăm colegi profesioniști, pasionați și motivați care să contribuie la managementul unor structuri importante pentru municipalitate, prin aplicarea pentru următorul post:

• Șef serviciu la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape

Postul este pe durată nedeterminată, cu o durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
II. Care sunt probele concursului ?
1) Selecția dosarelor de înscriere
2) Proba scrisă
3) Interviul
La acestea se adaugă probe suplimentare eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine sau competențele în domeniul IT.

III. Care este calendarul de desfășurare a concursului de recrutare ?
• Data publicării anunțului de concurs: 16 mai 2023;
• Perioada de depunere a dosarelor de concurs : 16 mai 2023 – 6 iunie 2023 ( 20 de zile de la data afișării anunțului de concurs);
• Data, ora şi locul sau locaţia desfăşurării probelor suplimentare :
-Competențe în domeniul tehnologiei informației IT : 16 iunie 2023 ora 09:00,
-Competențe lingvistice de comunicare în limbi străine (citit, scris, vorbit) : 16 iunie 2023 ora 10:00,
la sediul instituției: Timișoara, Bd. C.D.Loga nr.1;
• Data, ora şi locul sau locația desfășurării probei scrise: 16 iunie 2023, ora 11:00 la sediul instituției : Timișoara, Bd. C.D.Loga nr.1.

IV. Cine oferă informații despre concurs?
-consilier Pop Simona, adresa de e-mail [email protected], tel. 0256/408352, sau la sediul instituției, situat in Timisoara, Bd.C.D.Loga nr.1, camera 8.
V. Ce trebuie să conțină dosarul de concurs ?
1) formularul de înscriere;
2) curriculum vitae, modelul comun european;
3) copia actului de identitate;
4) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
5) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;
6) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
7) cazierul judiciar;
8) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

  • Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs , poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzut în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare .
    FORMULAR-INSCRIERE-2022-editabil.doc
  • Curriculum vitae, modelul comun European se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs , poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzut în HG1021/2004;Model_CV_ro.doc
  • Modelul adeverinţei de vechime în muncă eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate după data de 01.01.2011 se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs , poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzută în anexa 2D la Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare. ADEVERINTA VECHIME model editabil.doc
  • Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut în H.G. nr.611/2008 trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
  • Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

VI. Unde se depune dosarul de concurs?
Dosarul de concurs se depune la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, bdul. C.D.Loga nr.1, parter, camera 8.

VII. Care sunt condițiile de ocupare a unei funcții publice?
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d)are capacitate deplină de exerciţiu;
e)este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f)îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g)îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h)nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i)nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j)nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k)nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Condițiile de studii și de vechime în specialitate, precum și condițiile specifice sunt :
• Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în una din specializările cuprinse în domeniul de licență Horticultură, domeniul de licență Silvicultură, ori în ramura de știință Arhitectură şi urbanism, sau Biologie;
• Studii de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
• Vechime minimă în specialitatea studiilor 5 ani;
• Cunoştinte de operare / programare pe calculator: (necesitate şi nivel)

  • operare Microsoft Office – nivel mediu;
  • programare : o aplicatie de proiectare tip CAD- nivel mediu-;
    • Limbi străine (scris, citit, vorbit) : Limba engleză – nivel mediu(scris, citit, vorbit);

VIII. Care este bibliografia de concurs?
Bibliografia cuprinde acte normative, lucrări, articole de specialitate sau surse de informare şi documentare expres indicate, cu relevanță pentru funcția publică pentru care se organizează concursul. Tematica concursului se stabilește pe baza bibliografiei. Dacă nu se precizează altfel, elementele din bibliografie vor fi studiate in integralitatea lor. Bibliografia de concurs se poate grupa în două categorii:

  • Bibliografia comună obligatorie stabilită prin art.26 din HG nr.611/20018 :
    Titlu din bibliografie Tematica
    1.Constituția României; Text integral
    2.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare Titlul I şi II ale părţii a VI-a
    3.Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare Text integral
    4.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare Text integral
  • Bibliografia specifică domeniului de activitate
    Titlu din bibliografie Tematica
  1. Legea nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților; text integral
  2. Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 195/22.12.2005 – privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare; text integral
  3. Legea 191/ 2002 a grădinilor și acvariilor publice – cu modificările și completările ulterioare; text integral
  4. Regulamentul nr. 1119/2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”)
    https://eurlex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32021R1119&from=IT
    text integral
  5. Pactul ecologic european pentru Uniunea Europeană (UE) și pentru cetățenii săi – COM/2019/640 final.
    https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:b828d165-1c22-11ea-8c1f-01aa75ed71a1.0020.02/DOC_1&format=PDF
    text integral
  6. Infrastructurile ecologice – Valorificarea capitalului natural al Europei / Green Infrastructure – (GI) Enhancing Europe’s Natural Capital –
    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:52013DC0249
    text integral
  7. Convenția Europeană a Peisajului ratificată prin Legea nr.451/2002; text integral
  8. EU Biodiversity strategy for 2030
    https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:a3c806a6-9ab3-11ea-9d2d-01aa75ed71a1.0023.02/DOC_1&format=PDF
    text integral
  9. Green infrastructure strategies. An introduction for local authorities and their partners, Natural England 2008 – http://publications.naturalengland.org.uk/publication/36010
    text integral
  10. Green infrastructure and territorial cohesion, EEA Technical report No 18/2011,
    https://www.eea.europa.eu/publications/green-infrastructure-and-territorial-cohesion
    text integral
  • Titlurile din bibliografie care nu sunt accesibile pe internet, vor fi puse la dispoziție de persoanele care asigură secretariatul comisiilor de concurs, la solicitarea dumneavoastră.
    IX. ATRIBUTIILE POSTULUI
    Atribuțiile sunt stabilite prin fișa de post și se pot grupa astfel:

IX.1 Atribuții generale cu caracter comun tuturor funcțiilor publice de conducere
a) Asigură realizarea unui management eficient și eficace în domeniul său de activitate;
b) Conduce compartimentele subordonate şi răspunde de organizarea şi funcţionarea acestora în condiţii de eficienţă, economicitate şi eficacitate, dând dovadă de imparțialitate în relația cu angajații;
c) Elaborează şi propune spre aprobare politici, strategii, planuri, programe și proceduri în domeniul său de activitate;
d) Asigură întocmirea şi promovarea către Primar a rapoartelor/referatelor de specialitate/ proiectelor de acte normative/individuale în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul de activitate;
e) Asigură convergența și coerența actului managerial prin coordonarea ierarhică și interdepartamentală a deciziilor și activităților;
f) În exercitarea atribuţiilor de coordonare, precum şi a atribuţiilor specifice personalul de conducere asigură organizarea activităţii personalului din subordine, manifestă iniţiativă şi își asumă responsabilitatea pentru activitatea structurii conduse;
g) Asigură egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei personalului din subordine, în condiţiile legislaţiei specifice aplicabile fiecărei categorii de personal. În acest sens, personalul de conducere are următoarele obligaţii:

  1. să repartizeze sarcinile în mod echilibrat, corespunzător nivelului de competenţă aferent funcţiei ocupate şi carierei individuale a fiecărei persoane din subordine, întocmind în acest sens fișele de post din cadrul structurii conduse;
  2. să asigure coordonarea modului de îndeplinire a sarcinilor, cu valorificarea corespunzătoare a competenţelor fiecărei persoane din subordine;
  3. să monitorizeze performanţa profesională individuală şi colectivă a personalului din subordine, să semnaleze în mod individual performanţele necorespunzătoare şi să implementeze măsuri destinate ameliorării performanţei individuale şi, după caz, colective, atunci când este necesar;
  4. să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine;
  5. să evalueze în mod obiectiv necesarul de instruire profesională al fiecărui subordonat şi să propună participarea la programe de formare şi perfecţionare profesională pentru fiecare persoană din subordine;
  6. să delege sarcini şi responsabilităţi, în condiţiile legii, persoanelor din subordine care deţin cunoştinţele, competenţele şi îndeplinesc condiţiile legale necesare exercitării funcţiei respective;
  7. să excludă orice formă de discriminare şi de hărţuire, de orice natură şi în orice situaţie, cu privire la personalul din subordine.
  8. În scopul asigurării condiţiilor necesare îndeplinirii cu imparţialitate a îndatoririlor ce decurg din raporturile ierarhice, personalul de conducere are obligaţia de a nu se angaja în relaţii patrimoniale cu personalul din subordine.
    h) Stabilește obiective specifice SMART și indicatori de performanță relevanți pentru structura pe care o conduce și asigură realizarea acestora, în concordanță cu obiectivele specifice stabilite pentru compartimentul coordonat și obiectivele generale ale instituției;
    i) Creează și menține un sistem eficient de management al riscurilor în domeniul său de activitate, astfel încât realizarea activităților și atingerea obiectivelor să nu fie afectată de materializarea acestora;
    j) Identifică riscurile de corupție și vulnerabilitățile structurii conduse, pentru fiecare dintre atribuțiile stabilite în sarcina structurii și activitățile desfășurate de aceasta, asigură evaluarea acestora printr-o analiză multicriterială, identifică, stabilește și aplică măsurile necesare de prevenire și/sau remediere;
    k) Respectă modalitatea de angajare, lichidare și ordonanțare a cheltuielilor, cu respectarea prevederilor și termenelor stabilite de procedurile interne și prevederile legale incidente;
    l) Asigură certificarea documentelor economice specifice (angajament bugetar, propunere de angajare a unei cheltuieli, factură, ordonanțare de plată ) pentru realitate, regularitate și legalitate în vederea efectuării plăților;
    m) Asigură respectarea procedurilor în vigoare de către structura pe care o conduce;
    n) Asigură organizarea controlului intern cu privire la activitățile subordonate;
    o) Asigură punerea în aplicare a măsurilor corective dispuse prin deciziile Camerei de Conturi a judetului Timiș, ce vizează domeniul de activitate al stucturii coordonate;
    p) Stabileste și se asigură de implementarea corecțiilor/ acțiunilor corective/ acțiunilor preventive pentru neconformitățile apărute în procesul coordonat;
    q) Asigură întocmirea şi gestionarea unei baze de date reale şi actualizate, inclusiv în format electronic, în domeniul său de activitate;
    r) Asigură păstrarea în bune condiții a documentelor și arhivarea lor, inclusiv in format digital (pdf vectorial sau scan);
    s) Participă activ la digitalizarea instutuției prin implementarea strategiei de digitalizare în structura condusă;
    Personalul de conducere, indiferent de structura din care face parte, are următoarele responsabilități principale:
    a) Răspunde de realizarea unui management eficient și eficace în domeniului său de activitate;
    b) Răspunde de organizarea controlului intern cu privire la activităţile subordonate;
    c) Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum şi secretul datelor şi al informaţiilor cu caracter confidenţial deţinute sau la care are acces ca urmare a executării atribuţiilor de serviciu;
    d) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu, se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei;
    e) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuțiilor și sarcinilor ce îi revin potrivit legii, fișei postului sau dispuse expres de către conducerea instituţiei şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;
    f) Răspunde de buna funcționare a structurii subordonate și îndeplinirea obiectivelor și atribuțiilor ce cad în sarcina structurii conduse prin efectul legii sau măsurilor dispus, la timp şi întocmai;
    g) Răspunde de punerea în aplicare a măsurilor corective dispuse prin deciziile Camerei de Conturi a județului Timiș ce vizează domeniul de activitate al stucturii coordonate;
    h) Răspunde potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor stipulate în documentele întocmite în cadrul structurii conduse;
    i) Răspunde de întocmirea şi gestionarea unei baze de date reale şi actualizate, inclusiv în format electronic, în domeniul său de activitate;
    j) Răspunde de păstrarea în bune condiții a documentelor;
    k) Semnalează conducerii instituţiei problemele deosebite despre care ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor, sau în afara acestora, chiar dacă acestea nu vizează direct domeniul propriu.

IX.2 Atribuții specifice
a) Coordonează elaborarea proiectelor de amenajare peisagistică , verifică utilizarea de material vegetal calitativ, bine dezvoltat din punct de vedere structural, adaptat climei prin proprietățile lor morfologice și biologice, cu o valoare ridicată din punct de vedere ecologic și cu un impact social pozitiv, provenit din pepiniere certificate din punct de vedere fito-sanitar, libere de boli și dăunători, nealergene;
b) Realizează studii privind înființarea unor zone verzi tematice și organizarea de evenimente tematice;
c) Asigură proiectarea, reconfigurarea și realizarea de spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate sau spatii verzi publice de folosință specializată din dotarea unităților de învățământ sau de asistență socială, inclusiv includerea de locuri de joacă unde funcționalitatea permite asocierea ;
d) Efectuează studii privind spațiile verzi în zonele de locuit caracterizate prin conglomerație de blocuri și aglomerație urbană și propune variante de reproiectare a zonelor verzi din cartiere astfel încât să se extindă spațiul verde / locuitor;
e) Propune măsuri de proiectare a spațiilor verzi aferente clădirilor astfel încât să ofere și spații calitative de recreere și agrement în vederea creșterii calității vieții prin extinderea spațiilor verzi pe cap de locuit așa cum sunt recomandate în legislația de specialitate;
f) Contribuie la întocmirea de studii și propuneri pentru realizarea de proiecte privind amenajarea locurilor de parcare, cu impact cât mai redus asupra mediului, care să permită infiltrarea apei în sol, cu materiale care nu se supraîncălzesc evitând efectul de seră pe timpul verii, astfel încât să existe o bună gestionare a terenurilor în vederea creșterii calității vieții și reconfigurarea spațiilor publice ale comunității;
g) Planifică necesarul și condițiile de întreținere a infrastructurii verzi și albastre de pe teritoriul administrativ;
h) Urmărește îndeplinirea sarcinilor contractuale ale colaboratorilor și prestatorilor de servicii externi;
i) Asigură întocmirea, organizarea, conducerea și publicarea registrului local al spațiilor verzi (potrivit reglementărilor legale, registrul local al spațiilor verzi este un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate. Registrele locale ale spațiilor verzi sunt făcute publice și vor putea fi consultate la sediul instituției.);
j) Colaborează cu reprezentanții instituțiilor și organizațiilor abilitate pe problemele legate de spații verzi, în vederea îmbunătățirii procedurilor și a modului de gestionare și intervenție asupra spațiilor verzi, în vederea protejării prin lucrări de control, verificare și optimizare;
k) Urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a vegetației, studiază cauzele ce conduc la îmbolnăvirea şi degradarea acesteia (boli, dăunători, poluare) și propune soluții de limitare a acestora;
l) Coordonează activitatea de întreținere, amenajare și protecție a spațiilor verzi și a celor de agrement precum locuri de joacă pentru copii și verifică îndeplinirea sarcinilor de către cei responsabili de gestionarea acestora;
m) Efectuează verificări pentru depistare deficiențelor în activitățile de spații verzi și intervine cu măsuri concrete în soluționarea eficientă a acestora prin operatorii de servicii; face propuneri de măsuri pentru rezolvarea problemelor identificate privind spațiile verzi;
n) Urmărește punerea în aplicare a actelor normative emise de organele centrale și locale în domeniul mediului, edilitar gospodăresc și modul de îndeplinire de către persoane fizice și juridice a obligațiilor care le revin;
o) Promovează, participă și susține programe privind educația cetățenilor din punct de vedere ecologic, împreună cu diverse organizații, asociații, instituții.

Formular

ADEVERINTA VECHIME model editabil

Model  CV ro