Primăria Municipiului Timișoara vă invită vineri, 19 mai, ora 10:00, la conferința finală de diseminare a rezultatelor proiectului „EXPLORE+ explorări creative ale curiozității pentru inovația transdisciplinară, învățare STEAM și socială”. Conferința va avea loc în clădirea FITT (Casa Tineretului), str. Arieș nr. 19, sălile 03-04, la parter.
Lansarea proiectului a avut loc în octombrie 2021, la Chemnitz, Germania, cu participarea partenerilor din Portugalia, Letonia și România. Proiectul a inclus evenimente comune de formare și mobilitate, care au avut ca scop dezvoltarea politicilor locale și regionale din domeniul educației, dar și creșterea nivelului de implicare a tinerilor în cadrul mișcărilor care promovează obiectivele europene de tineret. Activitățile au inclus vizite de studiu, dezvoltarea activităților educaționale STEAM și târguri de știință. Colaborările între școli, agenți culturali și societatea civilă au contribuit la dezvoltarea unui set de instrumente (toolkit) ca sursă deschisă de învățare urmând modelul STEAM. Această metodă educațională folosește știința, tehnologia, ingineria, artele și matematica drept puncte de acces pentru dezvoltarea dialogului și gândirii critice a elevilor.
Proiectul a atins mai multe obiective ale programului Capitală Europeană și obiective comune, la nivelul UE, de cooperare în educație și formare (ET 2020). Pentru Timișoara, a reprezentat o oportunitate de a implica activ comunitatea în valorificarea titlului de Capitală Europeană a Culturii (CEC), prin dialog şi colaborare deschisă.
Finanțarea proiectului s-a făcut printr-un grant de 276.410,00 EURO, prin programul Uniunii Europene Erasmus+. Grantul pentru Municipiul Timișoara a fost de 18.555 EURO. Perioada de implementare a proiectului a fost între iunie 2021 – mai 2023.
Partenerii din proiect sunt: Solaris FZU, în cooperare cu orașul Chemnitz (Germania) – care va deveni Capitală Culturală Europeană în 2025, AE Pinheiro e Rosa și Museu Zero, în cooperare cu orașul Faro (Portugalia), Friendly Appeal Cesis State Grammar School, Municipalitatea Cesis (Letonia) și Municipiul Timișoara (Romania).
Informații suplimentare despre proiect:
Serviciul Comunicare