În perioada 24-25 mai 2023, Timișoara a găzduit o delegație a Parlamentului Regional al regiunii Wielkopolska, Polonia. Delegația a fost condusă de Henryk Szopiński, președintele Comisiei de Cultură și Personal Administrativ din cadrul Biroului de Cooperare Internațională și Biroului de Cultură.
În 24 mai, oaspeții au avut o întrevedere cu primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz. Discuțiile au vizat identificarea unor modalități de cooperare în domeniul culturii între Timișoara și regiunea Wielkopolska, de la schimburi culturale și rezidențe artistice până la organizarea unor evenimente comune și elaborarea de proiecte în parteneriat.
Primarul Dominic Fritz și-a declarat întreaga disponibilitate de colaborare : „Este absolut necesar să construim Europa de jos în sus, să avem aceste legături la firul ierbii. Să nu așteptăm după marile decizii politice, ci să pornim de la comunitățile locale, cu idei și proiecte concrete. Este foarte încurajator să constat că dinamica din Timișoara se regăsește și în Polonia, pentru că Europa de Est este o zonă extrem de importantă a construcției europene. Ne bucurăm că sunteți aici într-o perioadă de efervescență pentru Timișoara și că avem prilejul să spunem povestea acestui oraș, bazată pe diversitate, respect, unde oamenii inovează și evolează împreună spre prosperitate.”
Membrii delegației au prezentat câteva din proiectele culturale aflate în derulare la nivelul regiunii. De asemenea, și-au arătat interesul de a beneficia de experiența Timișoarei, în calitate de Capitală Europeană a Culturii. A fost subliniată, de ambele părți, importanța unei abordări pe multiple planuri pentru dezvoltarea vieții culturale. În acest sens, este necesară implicarea tuturor actorilor sociali de la instiuțiile de cultură la operatori culturali independenți. De altfel, primarul Dominic Fritz, a arătat că programul Capitalei Culturale are ca obiectiv crearea unui eco-sistem cultural, în care să avem și infrastructura necesară și instituții culturale solide și operatori independenți, dar și colaborări internaționale dincolo de anul 2023.
În a doua parte a vizitei, joi, 25 mai, delegația poloneză a participat la prezentări ale instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Local – Filarmonica Banatul, Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar de Stat, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Centrul de Proiecte, la o prezentare a Multiplexity – Centrul de Artă, Cultură și Experiment.
Pe baza discuțiilor din cele două zile, părțile au agreat o serie de proiecte concrete care pot fi realizate în parteneriat, pe viitor :
– ,,Rezidența Literară”, un proiect care să reunească (în aceeași locație în care a locuit și Chopin) atât la propriu cât și artistic, scriitori din Wielkoposka dar și din Timisoara, care să creeze împreună un material literar ce va putea fi mai apoi publicat atât în format fizic cât și în format E-Book.
– „Ambasada Culturală”, un proiect bilateral, finanțat de regiunea Wielkoposka, care va funcționa mai degrabă ca un concurs pentru operatorii culturali, în care artiști de orice fel să poată participa, pe bază de invitație.
– „La Strada”, proiect special configurat pentru artiștii stradali
– Biblioteca Județeană, care coordonează atât partea de lectură cât și pe cea de editură, poate propune parteneriate între edituri timișene și cele regionale polone, pentru a încuraja interesul pentru lectură. Pe partea de literatură, se dorește crearea unei biblioteci de creație poloneză care să cuprindă toate regiunile colaboratoare, România fiind prima pe listă.
– Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a lansat oaspeților invitația de a fi prezenți la Festivalul Inimilor, precum și la un eveniment de muzică corală
– Teatrul Maghiar din Timișoara își dorește să realizeze un schimb de spectacole între regiuni precum și microstagiuni cu spectacole interregionale
– directorul Filarmonicii din Timișoara consideră că se poate realiza oricând un concert comun care să îmbine și literatura și muzica.
Membrii delegației au luat parte și la un tur ghidat al unor proiecte care fac parte din Programul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii.
Serviciul Comunicare
Previous
Next