Clădirea Primăriei Vechi a orașului, situată în Piața Libertății, va intra în proces de reabilitare. Primăria Veche este una dintre clădirile simbolice ale Timișoarei. Edificiul s-a deteriorat în timp, în lipsa lucrărilor de reabilitare și restaurare. Primăria Veche este un monument istoric reprezentativ, ridicat între anii 1731-1734, care a găzduit administrația locală din 1780 până după Al Doilea Război Mondial.
”Atât clădirea cât și locul unde e amplasată sunt emblematice pentru Timișoara. Vorbim de zona zero a orașului, cu trafic pietonal și aflux ridicat de turiști. Chiar dacă Primăria este proprietara clădirii, de-a lungul timpului aici au fost găzduite diverse instituții, cum e și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest, care își desfășoară cursurile aici. Salut dorința de implicare a Universității de Vest în reabilitarea clădirii. Primăria a finalizat prima etapă, cea a documentației tehnico-economice, iar acum urmează proiectul tehnic și execuția lucrărilor. Sunt încrezător că în urma parteneriatului dintre Primărie și Universitatea de Vest vom pune în valoare încă una din bijuteriile arhitectonice ale Timișoarei”, a spus primarul Dominic Fritz.
Documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reparații capitale la ansamblul Primăria Veche” vor fi introduse pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local.
”Vechea Primărie, imobilul simbol din Piața Libertății, își va relua strălucirea de odinioară. Aflată în ultimii ani într-o anumită stare de degradare, această clădire reprezentativă pentru istoria comunității noastre va fi refuncționalizată printr-un amplu proiect de reabilitare. Vom prelua documentația proiectului pentru a-l implementa și pentru a-i asigura finanțarea. Suntem deja în căutarea unei surse de finanțarea pentru a susține investiția. Dincolo de refacerea infrastructurii și fațadei, este important pentru Timișoara, oraș Capitală Europeană a Culturii în 2023, faptul că în această clădire își desfășoară activitatea Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. Amplasarea acestei facultăți, generatoare de energii culturale, chiar în centrul istoric al orașului are o puternică reverberație pentru cetățenii Timișoarei și pentru dinamica vieții culturale de aici. Tinerii talentați și mentorii lor din cadrul Facultății de Muzică și Teatru sunt primii care vor beneficia de noile condiții de educație pe care le vor avea în aceste spații reabilitate, iar comunitatea, ca întreg, se va bucura de viața culturală găzduită în acest sit istoric valoros al orașului, clădirea Primăriei Vechi” – subliniază rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul de reamenajare propune realizarea de lucrări de reparații și consolidare pentru punerea în siguranță a imobilului la acțiuni seismice, refacerea pereților, reabilitarea fațadei cu păstrarea identității arhitecturale, înlocuirea acoperișului și a tâmplăriei, schimbarea tuturor instalațiilor, accesibilizarea clădirii pentru persoane cu mobilitate redusă, introducerea unui sistem de detectare a incendiilor, realizarea iluminatului arhitectural al fațadei principale, amenajarea curţilor interioare.
Având în vedere că imobilul din Piața Libertății nr. 1 găzduiește Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest, instituția de învățământ va prelua clădirea în administrare, urmând să realizeze proiectul tehnic și execuția lucrărilor. Practic, va fi modificat, din punct de vedere juridic, tipul de contract existent între Primărie și Universitatea de Vest, astfel încât să permită realizarea lucrărilor de reabilitare de către instituția ce are clădirea în folosință.
Prin noul contract vor fi stabilite și clauzele de menținere a spațiilor cu altă destinație aflate la parterul clădirii, precum și condițiile privind utilizarea de către administrația locală a anumitor săli mari pentru organizarea unor evenimente, dacă va fi cazul. De asemenea, în contract va fi prevăzută obligația administratorului de a demara lucrările de reabilitare a imobilului primit în administrare în maxim 5 ani de la preluarea acestuia.
Precizăm că, dat fiind specificul activităților didactice desfășurate de Facultate de Muzică și Teatru, clădirea Primăriei Vechi oferă spații adecvate pentru organizarea acestora. De asemenea, locația centrală este potrivită pentru derularea unor evenimente culturale cu implicarea facultății.
Documentația tehnico-economică faza DALI a fost întocmită de către PGA Markers SRL, costurile de realizare a investiției recomandate de proiectant fiind estimate la 77.654.799,20 lei.
Intervențiile vor fi realizate cu respectarea raportului de expertiză și în conformitate cu avizul emis de Ministerul Culturii – Direcția Patrimoniu Cultural.
Serviciul Comunicare