Asociația de Promovare a Timișoarei (APT) a avut o întâlnire cu hotelierii din Timișoara în care a prezentat programul ”Parteneri de ospitalitate”, prin care încurajează promovarea orașului de către industria HORECA. Cei care devin parteneri de ospitalitate ai Timișoarei beneficiază, la rândul lor, de promovare pe canalele de comunicare ale orașului.
La întâlnire au participat primarul Dominic Fritz, care este președintele Asociației de Promovare a Timișoarei, Corina Macri, președinta Organizației Patronale Horetim, membru fondator al APT, Ovidiu Megan, director Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și echipa APT împreună cu directorul Simion Giurcă.
”Timișoara a trăit mulți ani din inițiative private de turism. Asta începem să schimbăm. Există o interdependență între noi. Fiecare din noi are o parte de contribuție și suntem legați între noi: poți să ai servicii impecabile de turism dacă orașul nu are ce să ofere și invers. E important să ne susținem reciproc și să facem din Timișoara, magnet pentru turiștii europeni. Pentru mine turismul este în top 5 priorități pentru următorii ani ca sursă de dezvoltare a orașului”, le-a spus primarul Dominic Fritz hotelierilor.
Tot în cadrul întâlnirii, reprezentanții Asociației au prezentat și oportunități de colaborare între industria de ospitalitate și oraș, dar și inițiativele la care lucrează Asociația de Promovare. Una din acestea este și Timișoara Award for European Values, premiul orașului înființat în primăvară ca instrument de promovare internațională a Timișoarei.
”Mult din munca de până acum la Timisoara Award for European Values nu a fost vizibilă. Împreună cu ceilalți membri ai juriului am parcurs multe din etapele premiului. În această vară, vom anunța numele laureatului ediției inaugurale, o personalitate de anvergură europeană care va veni la Timișoara pentru ceremonia de înmânare a premiului. Va fi o oportunitate de promovare externă a Timișoarei similară cu evenimentul de deschidere al Capitalei Culturale”, a subliniat Dominic Fritz.
Vă reamintim că din juriu fac parte români cu reputație profesională impecabilă, care au acceptat să se implice pro bono în acest instrument de promovare al Timișoarei: Iulia Moțoc (Strasbourg/Haga), judecătoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului/Curtea Penală Internațională; Cristian Măcelaru (Köln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, dirijor șef al WDR Sinfonieorchester; Simona Miculescu (Paris), Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (München), regizoare și scenaristă de succes pentru Netflix, HBO, ZDF, ARTE; Mircea Cărtărescu (București), unul dintre cei mai premiați și traduși autori români; Adriana Babeți (Timișoara) – eseist, critic literar, traducătoare și prozatoare.
Întâlnirea cu hotelierii a avut loc la Infocentrul turistic al Primăriei de pe str. Alba Iulia, care, după modernizare, are o sală destinată întâlnirilor pentru promovarea Timișoarei. În urma lucrărilor de modernizare, turiștii au acum la dispoziție un spațiu generos și vizibil, iar organizațiile de profil beneficiază de un spațiu multifuncțional pe care îl pot utiliza pentru diverse evenimente.
Cei care doresc să devină parteneri de ospitalitate ai Timișoarei sau doresc să se implice în inițiativele Asociației sunt invitați să se adreseze APT, str. Vasile Alecsandri nr. 1, telefon 0748 889 925.
Întâlnirile APT cu industrii reprezentative în domeniul promovării Timișoarei vor continua.
Serviciul Comunicare