Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

O nouă clădire de școală în Timișoara. Încep lucrările la noul acoperiș al Școlii Gimnaziale 13

Proiectul Primăriei Municipiului Timișoara de construire a unui nou corp de clădire la Școala Generală nr. 13 de pe strada Musicescu nr. 14 se află în fază avansată de execuție. Construcția, care cuprinde 7 săli de clasă, o sală de sport, tribune, vestiare și grupuri sanitare este ridicată. Structura de rezistență a fost finalizată și, în prezent, se lucrează la acoperiș. De asemenea, se montează instalațiile sanitare și se execută finisajele. 

            „Investim major în educație, și la școlile centrale și la cele de cartier. Toți copiii au dreptul la condiții similare de studiu, indiferent unde este situată școala. În momentul de față avem în lucru 8 corpuri noi de clădire la mai multe școli din Timișoara, precum și reabilitări complete de grădinițe, școli și licee. Este cea mai mare investiție în educație din ultimele decenii și nu ne oprim aici”, a spus primarul Dominic Fritz.

Investiția în noua clădire se ridică la aproape 2,7 milioane de lei, fără TVA, finanțarea provenind din fonduri europene nerambursabile. Termenul pentru recepționarea lucrării este 31 decembrie 2023. 

Beneficiarii acestui proiect sunt cei 613 elevi care studiază în acest moment la Școala Gimnazială nr. 13, dar și copiii din zona Freidorf, care vor avea acces la o infrastructură educațională modernă.

Proiectul este co-finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9– Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții  9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC), apel de proiecte nr.  POR/722/9/1/1/Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate. Obiectivul general al proiectului, promovat prin GAL Freidorf, este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului și participării la educație, precum și reducerea abandonului școlar. Obiectivele proiectului sunt: asigurarea calitativă şi cantitativă a spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii educaționale, creșterea numărului de participanți la procesul educațional.

Serviciul Comunicare