Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Horticultura își ajustează bugetul pentru a administra Cimitirul Șagului și Rusu Șirianu. Estimează un profit de 35.000 de lei

22.09.2023

Consiliul de Administrație al societății Horticultura SA a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, în baza unei estimări de creștere a profitului cu 35.000 de lei. 

Societatea Municipiului Timișoara va aloca bani pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor din cimitire și pentru a acoperi noile costuri: cheltuieli cu materia primă, combustibilul, cheltuieli de întreținere, reparații, pază, precum și cu personalul. Astfel, Horticultura va putea asigura activitatea de întreținere pentru Cimitirul Șagului și Rusu Șirianu pentru ultimele patru luni ale anului în curs.

Până luna trecută, administrarea celor două cimitire s-a aflat în sarcina unor operatori privați. Preluarea acestei activități de către societatea Horticultura pentru următorii cinci ani este un proiect pilot și are ca scop îmbunătățirea serviciilor de amenajare, întreținere și curățenie în aceste cimitire.

Horticultura este un operator economic specializat pentru efectuarea acestor activități.

Consilierii locali se vor pronunța săptămâna viitoare, în ședință ordinară asupra rectificării Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul curent al societății Horticultura.

Serviciul Comunicare