Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Primarul Dominic Fritz: Înfrățirea între două orașe trăiește prin colaborarea concretă a instituțiilor și a oamenilor

30.09.2023

Astăzi, la Primăria Municipiului Timișoara a avut loc ceremonia de aniversare a 25 de ani de înfrățire între orașul nostru și Gera (Germania). Evenimentul s-a bucurat de participare la cel mai înalt nivel de reprezentare diplomatică. Astfel, alături de primarul Dominic Fritz au fost prezenți ambasadorul  Republicii Federale Germania, ES Dr. Peer Gebauer, vicepreședinta Parlamentului german, Katrin Göring-Eckardt și primarul orașului Gera, Julian Vonarb. Delegația germană a fost completată de reprezentanți ai instituțiilor de cultură din Gera, dar și de cetățeni din orașul înfrățit, care au dorit să fie prezenți la evenimentele culturale și la ceremonia aniversară. De asemenea, a fost invitat și fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, în mandatul căruia a fost semnat protocolul de înfrățire, în anul 1998. Au participat reprezentanți ai instituțiilor administrației publice locale, instituțiilor de cultură, consilieri locali.

„Înfrățirea între două orașe trăiește prin colaborarea concretă a instituțiilor și a oamenilor. Noi am dovedit acest lucru prin proiectul extrem de complex pus în scenă de artiștii din Timișoara și Gera. Am arătat că, prin cultură, putem să devenim o singură voce, care exprimă valorile noastre comune. De aceea, semnificația parteneriatului trece dincolo de documente și proiecte punctuale. Există mișcări politice care pun la îndoială proiectul european. Există la granițele noastre un conflict care ne amintește de cele mai întunecate perioade ale istoriei. Criza energetică și cea economică alimentează neîncrederea. Singurul răspuns posibil este cel pe care îl dau cetățenii europeni, prin modul în care găsesc căi de a colabora. Timișoara își ia în serios misiunea de a demonstra că valorile europene contează, că diversitatea și respectul generează prosperitate. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestui parteneriat”, a transmis primarul Dominic Fritz. 

Ambasadorul Republicii Federale Germania, ES Dr. Peer Gebauer, și-a exprimat aprecierea față de tot ceea ce reprezintă Timișoara, mai ales în contextul titlului de Capitală Europeană a Culturii. Înaltul diplomat a apreciat comunitatea puternică a orașului nostru, importanța diversității multietnice și legătura solidă a Timișoarei cu Europa. Această legătură se reflectă și la nivel național, între România și Germania. Ambele țări își manifestă solidaritatea pe plan internațional pentru susținerea valorilor comune europene.  

În alocuțiunea sa, primarul orașului Gera, Julian Vonarb, a subliniat că aniversarea de astăzi reprezintă un moment istoric. Un parteneriat între localități stă la baza cooperării între popoare. În același timp, ce contează e ca aceste parteneriate să fie trăite. De aceea, partenerii germani au dorit să fie parte din Programul Capitalei Culturale. Dorința este ca relațiile de colaborare să evolueze cu fiecare generație, cu noi perspective și noi proiecte. Concertul nu a fost punctul final, ci este o încurajare pentru a continua, demonstrează că împreună putem realiza lucruri extraordinare. 

Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu a donat Primăriei Municipiului Timișoara un album cu semnificație istorică, primit la momentul semnării protocolului, în 1998, care cuprinde imagini relevante legate de relațiile de cooperare Timișoara-Gera.

La final, primarii celor două localități înfrățite au semnat o declarație comună care reiterează dorința de a dezvolta acest parteneriat, prin proiecte bilaterale în toate domeniile de interes comun.


Serviciul Comunicare