20.10.2023
Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a avut astăzi o întrevedere oficială cu Tibor Navracsics, ministrul dezvoltării regionale din Ungaria. Oficialul maghiar a fost însoțit de Péter László Tamás, consulul onorific al Ungariei la Timișoara. Tema principală a întâlnirii a vizat Programul Capitalei Europene a Culturii, cu atât mai mult cu cât și Timișoara și orașul maghiar Veszprem dețin acest titlu în 2023.
Primarul Timișoarei a salutat vizita demnitarului maghiar și a subliniat prezența foarte activă a comunității maghiare din oraș, prin numeroasele acțiuni culturale, sociale, sportive, care păstrează și promovează valorile multiculturalismului. Promovând modelul de conviețuire interetnică, Timișoara își împlinește destinul european.
„Acesta este mesajul pe care îl transmitem prin Programul Capitalei Culturale și dincolo de anul 2023. Prezentăm povestea noastră europeană dintr-o altă perspectivă. Timișoara contribuie la prosperitatea europeană de sute de ani, iar dezvoltarea orașului se datorează tuturor etniilor care au trăit aici. Fără oricare dintre ele, Timișoara noastră nu ar fi ceea ce este astăzi”, a precizat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei și-a exprimat aprecierea față de sprijinul guvernului maghiar, care a oferit finanțare pentru a reda Casa Maghiară comunității și față de susținerea constantă a învățământului în limba maghiară. Liceul Teoretic „Bartók Béla” este o unitate de învățământ recunoscută pentru calitatea și competența cadrelor didactice și absolvenților. De asemenea, Teatrul Maghiar, instituție de cultură finanțată integral de la bugetul local. se bucură de o binemeritată recunoaștere din partea întregii comunități, nu doar a etnicilor maghiari și a turiștilor care vizitează orașul.
Educația și cultura sunt elemente pe care administrație locală le consideră definitorii pentru dezvoltarea integrată și coerentă a întregii regiuni și au devenit factori de stimulare a creșterii economice.
Ministrul Navracsics a remarcat importanța Timișoarei în spațiul european. În calitate de fost comisar european a urmărit cu interes pregătirile și, mai apoi, implementarea Programului Capitalei Culturale Europene, apreciind succesul deosebit de care acesta se bucură la Timișoara. Într-un mod similar, și orașul Veszprem are în vedere o abordare pe termen lung a beneficiilor titlului de Capitală Culturală Europeană, cu focus pe inovare, învățare, dezvoltarea mediului de business, turism, gastronomie. Anul Capitalei Culturale va putea fi utilizat ca studiu de caz pentru modalități de dezvoltare regională. Oficialul maghiar și-a exprimat convingerea că intrarea României în Spațiul Schengen va fi benefică pentru întreaga regiune și va deschide noi capitole în privința oportunităților de cooperare.
Primarul Timișoarei a propus coagularea bunelor practici din întreaga regiune, cu accent pe nevoile comunităților locale, în cadrul unor reuniuni trilaterale cu municipalități din Ungaria și Serbia. Aceste demersuri ar aduce în atenția organismelor europene problematica locală, conferind orașelor un rol mai important în procesul decizional la nivel regional.
Tibor Navracsics este ministrul dezvoltării regionale din Ungaria începând din 2022. Anterior, acesta a fost comisar european pentru educație, cultură, tineret și sport în perioada 2014-2019. Până să fie numit ministrul dezvoltării, acesta a fost responsabilul guvernului maghiar pentru Veszprém 2023 – Capitală Europeană a Culturii, program de care se ocupă în continuare.
Serviciul Comunicare