12.12.2023
Invitat aseară în direct la știrile de la televiziunea națională austriacă, ORF, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a apreciat oferta Guvernului Austriei referitoare la Schengen ca fiind „o concesie simbolică, care e departe de ceea ce avem nevoie de fapt: acces total la Schengen pentru toți cetățenii UE.”
Intervenția vine după anunțul Austriei privind ridicarea granițelor aeriene pentru România, dar cu condiții.
„Văd critic în mod special faptul că nu e vorba de condiții generale pentru îmbunătățirea sistemului Schengen ca atare, ci condiții care practic avantajează direct Austria. Dacă se cere ca o parte din solicitanții de azil care sunt acum în Austria să fie preluați de România și Bulgaria, se exploatează furia românilor de a nu intra în Schengen pentru a obține concesii care de fapt nu au nicio legătură cu Schengen”, a spus Fritz.
Edilul Timișoarei a amintit că Austria s-a opus ca românii să fie primiți în Schengen pe motiv că nu este controlată migrația solicitanților de azil din Afganistan și Siria. Tema este una falsă în condițiile în care Croația, care este pe ruta balcanică a migrației ilegale, a intrat în spațiul Schengen anul trecut cu votul Austriei.
„Trebuie să fac din nou apel la dreptate: știți în ce țară lucrează majoritatea mamelor românce care își lasă copiii minori în România? Austria e pe primul loc. Asta înseamnă că Austria beneficiază de libera circulație a persoanelor, iar multe familii de români plătesc scump faptul că mamele lucrează în Austria, în îngrijire, de exemplu. Iar când vor să se întoarcă acasă în vacanță să-și vadă copiii, sunt lăsate la graniță ca și cum ar fi cetățeni UE de mâna a doua. Asta este o situație care subminează coeziunea în Uniunea Europeană”, a concluzionat Dominic Fritz.
Reamintim că exact în urmă cu un an, primarul Dominic Fritz făcea un apel la televiziunea națională austriacă, pentru primirea României în Schengen, arătând că „românii nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua. Guvernul Austriei face o greșeală istorică cu veto-ul lui.”
Interviul acordat de primarul Dominic Fritz postului TV ORF poate fi urmărit pe https://www.youtube.com/watch?v=wIW0ckpc2c0
Serviciul Comunicare