12.12.2023
Sâmbătă, 16 decembrie 2023, de la ora 15:00, în sala Filarmonicii Banatul, va avea loc Ședința festivă a Consiliului Local. Vor lua parte reprezentanții asociațiilor de revoluționari, ai instituțiilor publice, oficialități, consilieri locali.
În aceeași zi, la Filarmonica „Banatul” va avea loc concertul vocal-simfonic extraordinar: RECVIEM „IN MEMORIAM”. Concertul reprezintă o premieră și este dedicat victimelor comunismului, fiind realizat prin colaborarea mai multor compozitori din Polonia, Cehia, Slovacia, Germania, Ungaria Bulgaria, România. Spectacolul va fi prefațat de dialogul „In memoriam. Laborator de idei și sunete”, la care sunt invitați Neculai Constantin-Munteanu și Emil Hurezeanu.
Întreaga perioadă stă sub semnul comemorării Revoluției Române din 1989, a cărei flacără s-a aprins la Timișoara. Instituțiile de cultură din subordinea Primăriei Municipiului Timișoara, Casa de Cultură, Filarmonica Banatul, Centrul de Proiecte și asociațiile de revoluționari, instituții de învățământ, alți actori sociali au colaborat la pregătirea unui program bogat pentru a marca acest moment istoric deosebit. Vor fi numeroase workshop-uri, dezbateri, expoziții, concursuri, proiecții de film și concerte.
Elevii de gimnaziu și liceu participă la concursul de istorie „REMEMBER 89 – momente, locuri, oameni, fapte”, iar liceenilor le este dedicat concursul de arte vizuale cu tema „34 de ani de la Revoluția română, comemorată de elevii Timișoarei”. Tot tinerilor li se adresează concursul interactiv, de tip „treasure hunt”, CIRCUIT 89.
Vom avea lansări de reviste (Memoria 1989, nr. 32 , Noua Revistă a Drepturilor Omului, nr.4/2023) și de carte „Adio CEAUȘESCU. Trei tineri din Romagna dincolo de Cortina de Fier”, de Andrea Riceputi și Maurizio Paganelli.
La Memorialul Revoluției va putea fi admirată expoziţia „Gulag”, realizată de Platforma pentru Memorie și Conștiință Europeană. Tot aici va rula filmul „Dittatura Last Minute – Aventurile unor italieni în Est”. Spațiul găzduiește și expoziţia „Timișoara văzută prin alți ochi”, dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere.
Pe podul de la Maria, vor fi expuse fotografii din zilele Revoluției, semnate de Constantin Duma.
La scena din Piața Victoriei, serile vor răsuna colinde în diverse interpretări – de la Paula Paula Seling & Corala Contrast, la Ansamblul Timișul și MA RA MU. Tot în piața centrală a orașului va avea loc și un inedit show de lasere.
Vom aprinde și în acest an „candelele nemuririi” în Piața Victoriei, iar la Biserica Martirilor se va oficia Sfânta Liturghie cu priveghere. În 17 decembrie, zi de doliu, vor avea loc depuneri de coroane, slujbe religioase și un parastas în memoria victimelor Revoluției.
La Cinema Timiș vor rula: pelicula Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, scurt metraje și filme documentare despre Revoluție. Spectacolul de teatru „ieri ŞI astăzi” și lansarea volumului „Revoluția sufletelor noastre” de Radu Reja, vor fi găzduite de Sala Lira.
Pe 20 decembrie, la ora 12:00, sirenele vor marca dobândirea, de către Timișoara, a statutului de oraș liber de comunism, iar de la 6 seara, în Piața Victoriei, suntem împreună la ROCK FOR REVOLUTION.
Până în 7 ianuarie, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica, poate fi vizitată expoziția „Istorii din ‘89 în benzi desenate”, primul album de benzi desenate despre evenimentele din decembrie 1989 publicat în România.
Programul detaliat al evenimentelor poate fi accesat la următorul link:
https://www.primariatm.ro/2023/12/12/evenimente-dedicate-comemorarii-revolutiei-din/
Serviciul Comunicare