Ca urmare a lucrărilor de modernizare de pe bulevardul Sudului, începând cu data de 18.08.2020, până la finalizarea lucrărilor, mijloacele de transport de pe linia Expres 2 şi de pe linia 16 vor circula deviat.
Linia 16 va urma traseul normal de la capătul de linie, strada Traian Grozăvescu (Poşta Mare), până la Spitalul Judeţean, iar la intersecţia bulevardului Dr. Iosif Bulbuca cu bulevardul Sudului va întoarce la semafoare şi va folosi drept staţie de capat, staţia înfiinţată temporar “Bulevardul Sudului”, pe bulevardul Dr. Iosif Bulbuca, vis-à-vis de Hotel Lido. Returul va fi pe traseul normal.
Vor fi suspendate staţiile de pe bulevardul Sudului.
Expres 2 va urma atât pe tur, cât şi pe retur traseul normal de la capătul de linie, strada Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel până la Spitalul Judeţean, continuând pe bulevardul Dr. Iosif Bulbuca, în paralel cu linia de tramvai, până la Piaţa Gh. Domăşneanu (A.E.M.). Apoi, va intra pe traseul normal până la capătul de linie, la staţia Continental.
Pe traseul deviat, se vor folosi următoarele staţii: “Bulevardul Sudului”, în faţă la Hotel Lido, pe sensul de deplasare spre A.E.M., staţia “A.E.M.”, în faţă la supermarketul Lidl, la intrare pe bulevardul Dr. Iosif Bulbuca, după sensul giratoriu, staţia “Bulevardul Sudului”, pe bulevardul Dr. Iosif Bulbuca, vis-à-vis de Hotel Lido, sensul spre Spitalul Judeţean.
Vor fi suspendate staţiile de pe bulevardul Sudului şi de pe strada Venus.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Cosmin BRADU