Timișoara se alătură Programului Orașe Verzi al BERD
Plan de Acțiuni pentru identificarea investițiilor prioritare pentru municipiul Timișoara
• Plan de Acțiuni pentru un Oraș Verde (PAOV) va fi dezvoltat pentru municipiul Timișoara
• PAOV va ajuta la abordarea celor mai presante provocări de mediu din oraș
În aprilie 2021 municipiul Timișoara și-a exprimat angajamentul de a dezvolta Planul de Acțiuni pentru un Oraș Verde, cu sprijinul BERD.
PAOV, susținut financiar de Fondul Verde pentru Climă, va ajuta la identificarea și implementarea acțiunilor și investițiilor pentru abordarea problemelor de mediu prioritare din oraș.
La evenimentul de lansare desfășurat pe 20 iunie 2022, au participat domnul Dominic Fritz – primarul Municipiului Timișoara, doamna Venera Vlad – directorul asociat al grupului de infrastructură sustenabilă BERD România și doamna Lin O’Grady, director asociat în cadrul BERD Londra și co-director al Programului Orașe Verzi. Evenimentul a fost urmat de o sesiune de discuții, în care părțile interesate împreună cu consultanții PAOV au examinat aspectele de importanță principală pentru oraș.
Programul BERD Orașe Verzi este un program-cadru in valoare de 9 miliarde EUR care oferă un model de afaceri cuprinzător pentru dezvoltarea urbană durabilă, combinând planificarea strategică cu investițiile și asistența tehnică asociată. Programul este o modalitate prin care BERD își extinde finanțarea verde, ca parte a abordării sale de tranziție la economie verde (TEV).
BERD lucrează în România pentru a construi o economie diversificată prin dezvoltarea sectorului privat și sprijinirea îmbunătățirii infrastructurii. Banca a investit în aproape 500 de proiecte în țară de când și-a început activitatea în 1991.
PAOV Timișoara va fi elaborat de o echipă de experți formată din reprezentanții consorțiului RWA Group și Arcadis Belgia (echipa de consultanți), reprezentanții BERD din Londra și București. Planul de implicare a părților interesate (SEP) este un document orientativ care stabilește principalele categorii de părți interesate care vor fi implicate în cadrul elaborării și implementării PAOV pentru Municipiul Timișoara.