Primăria Municipiul Timișoara a lansat concursul public de proiecte de management pentru Filarmonica „Banatul” Timișoara. Căutăm un profesionist desăvârșit, care să implementeze programul cultural pentru 2023 și să pună instituția pe harta națională și internațională a filarmonicilor de prestigiu, în următorii 5 ani.
„Avem o șansă unică să transformăm Filarmonica Timișoarei în cea mai efervescentă filarmonică din România și căutăm acum persoana care să realizeze această ambiție și să aducă stabilitatea de care va avea nevoie instituția anul viitor. De aceea, în primele zile din februarie, vom avea un director cu funcție deplină, care să contribuie la succesul Timișoara 2023, când toate reflectoarele Europei vor fi pe orașul nostru”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Reamintim că Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul prin care a fost contestată evaluarea mandatului fostului director, mandat încheiat în 2021. Din cauza contestației în instanță inclusiv a concursului inițiat în 2021, acesta a fost anulat și va fi reluat acum.
Filarmonica Banatul este una dintre instituțiile de vază ale orașului Timișoara, unde timișorenii și vizitatorii din toată Europa vor putea participa la un program bogat în anul Capitalei Culturale. Căutăm candidați profesioniști în domeniul managementului cultural, cu experiență extinsă în spate și cu ambiția de a face din 2023 un an de referință în dezvoltarea pe termen lung a filarmonicii.
Dosarele de concurs se pot depune la sediul Primăriei Timișoara, bd. C. D. Loga nr. 1. Termenul limită este 29.12.2022, ora 16:00. Toate detaliile concursului sunt disponibile la https://www.primariatm.ro/2022/11/28/concurs-de-proiecte-de-management-organizat-pentru-filarmonica-banatul-timisoara-2/
Serviciul Comunicare