Primăria Municipiului Timișoara organizează un concurs de recrutare, cu proba scrisă în data de 28 septembrie 2023, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unor funcții publice de execuție vacante din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Timișoara.
Căutăm colegi profesioniști, pasionați și motivați să contribuie la reabilitarea și revigorarea cartierelor istorice, autorizarea lucrărilor de construcții, respectarea disciplinei în construcții, autorizarea activităților comerciale, dezvoltarea şi modernizarea spațiilor verzi, implementarea măsurilor de protecție a mediului.
I. Care sunt posturile scoase la concurs?
Toate posturile sunt pe durată nedeterminată, au o durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
II. Care sunt probele concursului ?
La acestea se adaugă probe suplimentare eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine sau competențele în domeniul IT.
III. Care este calendarul de desfășurare a concursului de recrutare?
– proba de testare a competențelor IT: 28 septembrie 2023, ora 09:00 la sediul instituției: Timișoara, Bd. C.D.Loga nr.1;
– proba de testare a competențelor limbi străine: 28 septembrie 2023, ora 10:00 la sediul instituției: Timișoara, Bd. C.D.Loga nr.1;
IV. Cine oferă informații despre concurs?
– consilier superior Pop Simona, adresa de e-mail [email protected], tel.0256/408352, sau la sediul instituției, situat în Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, camera 8.
– consilier principal Brănescu Bianca, adresa de e-mail [email protected], tel. 0256/408352, sau la sediul instituției, situat în Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, camera 8.
V. Ce conține dosarul de concurs ?
1) formularul de înscriere;
2) curriculum vitae, modelul comun european;
3) copia actului de identitate;
4) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecționări;
5) copia carnetului de muncă şi a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;
6) copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
7) cazierul judiciar;
8) declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
Documentele enumerate mai sus se prezintă în original, secretariatul comisiei de concurs asigurând copierea documentelor necesare pentru dosarul de concurs și certificarea pentru conformitate cu originalul.
– Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs , poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzut în anexa nr.3 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare .
FORMULAR-INSCRIERE-2023-editabil.doc
– Curriculum vitae, modelul comun European se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs , poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzut în HG1021/2004;
– Modelul adeverinţei de vechime în muncă eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate după data de 01.01.2011,poate fi accesat pe site-ul instituției și este prevăzută în anexa 2D la Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare.
ADEVERINTA VECHIME model editabil.doc
– Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut în H.G. nr.611/2008 trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
– Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Pentru înscrierea la concurs nu este necesară prezentarea unui dosar sau vreunui alt articol/ obiect de birotică sau papetărie.
VI. Depunerea dosarului de concurs?
Dosarul de concurs se depune :
– în perioada 28 august 2023 -18septembrie2023 la sediul Primăriei Municipiului Timișoara din Bulevardul C.D.Loga nr.1, parter, camera 8.
VII. Care sunt condițiile de ocupare a unei funcții publice?
Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;
f) îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;(Condițiile de studii și de vechime în specialitate, precum și condițiile specifice sunt stabilite pentru fiecare post în parte)- o puteți consulta pentru postul optat.
g) îndeplinește condițiile specifice, conform fișei postului, pentru ocuparea funcției publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
VIII. Care este bibliografia de concurs?
Bibliografia cuprinde acte normative, lucrări, articole de specialitate sau surse de informare şi documentare expres indicate, cu relevanță pentru funcția publică pentru care se organizează concursul. Tematica concursului se stabilește pe baza bibliografiei. Dacă nu se precizează altfel, elementele din bibliografie vor fi studiate in integralitatea lor. Bibliografia de concurs se poate grupa în două categorii:
VIII.1 Bibliografia comună obligatorie stabilită prin art.26 din HG nr.611/2008 :
VIII.2 Bibliografia specifică domeniului de activitate – o puteți consulta pentru postul pentru care optaţi.
Titlurile din bibliografie care nu sunt accesibile pe internet, vă vor fi puse la dispoziție de către persoanele care asigură secretariatul comisiilor de concurs, la solicitarea dumneavoastră.
IX. ATRIBUȚIILE POSTULUI
Atribuțiile sunt stabilite prin fișa de post și se pot grupa astfel:
IX.1 Atribuții generale cu caracter comun tuturor funcțiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
1. Respectarea și punerea în aplicare a legislației comune privind respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, administrația publică locală, prevederile aplicabile funcționarilor publici/personalului contractual din administrația publică, regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, transparența decizională, liberul acces la informațiile de interes public, protectia datelor cu caracter personal și a legislației specifice domeniului de activitate;
2. Respectarea și punerea în aplicare a tuturor regulamentelor şi a procedurilor de lucru aprobate în cadrul autorităţii, prin Dispoziții ale Primarului, prin Hotărâri ale Consiliului Local sau prin proceduri de sistem sau operţional;
3. Aducerea la îndeplinire a tuturor atribuțiilor care derivă din aplicarea legislației în vigoare, a procedurilor aprobate în domeniul său de activitate și a fișei postului în scopul asigurării unui serviciu public de calitate;
4. Aducerea la îndeplinire, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, a lucrărilor şi sarcinilor repartizate;
5. Aplicarea şi respectarea procedurilor de sistem și a procedurilor operaţionale, în scopul funcţionării optime și în conformitate cu cerințele legale ale sistemelor de management al calităţii și de control intern managerial implementate în cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
6. Aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor cuprinse în Programul de Dezvoltare al Sistemului de Control Intern Managerial şi a deciziilor Comisiei de Monitorizare;
7. Participarea la implementarea şi dezvoltarea sistemului de control intern managerial cu privire la activitatea desfășurată;
8. Monitorizarea și evaluarea sistemică a riscurilor în vederea stabilirii formelor de control intern corespunzătoare în activitatea specifică și care să conducă la minimizarea riscurilor inerente;
9. Asigurarea aducerii la îndeplinire a acţiunilor preventive, a corecțiilor și a acțiunilor corrective dispuse;
10. Colaborarea la întocmirea programului anual al achiziţiilor publice;
11. Colaborarea la întocmirea programului de investiţii anual şi multianual;
12. Colaborarea la elaborarea şi aprobarea bugetului pentru anul următor și a rectificărilor bugetare;
13. Participarea activă la îmbunătățirea continuă a proceselor de lucru în care sunt implicați;
14. Preocuparea permanentă pentru eficientizarea propriilor activități;
15. Participarea la implementarea strategiei de informatizare a instituției în vederea automatizării proceselor interne, înlocuirea graduală a fluxurilor de hârtie cu fluxuri digitale, creara unor baze de date integrate, securizate, interogabile și interoperabile;
16. Participarea la implementarea strategiilor adoptate în cadrul instituției;
17. Participarea la şedinţele comisiilor de specialitate şi ale plenului Consiliului Localal municipiului Timișoara în vederea susținerii proiectelor de hotărâri inițiate, ori de câte ori este necesar;
18. Participarea la lucrările comisiilor înfiinţate prin dispoziţii ale Primarului sau Hotărâri ale Consiliului Localîn care sunt desemnați ca membrii și îndeplinirea atribuțiilor pe care le incumbă desemnarea lor. Neîndeplinirea acestor atribuții îmbracă forma abaterii disciplinare;
19. Prezintă la solicitarea Primarului sau/și Consiliului Localrapoarte și informări periodice;
20. Arhivarea documentelor create şi gestionate, conform nomenclatorului arhivistic, inclusiv in format digital (pdf vectorial sau scan);
21. Colaborarea cu celelalte compartimente din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara în vederea realizării activităţilor specifice și a atingerii obiectivelor stabilite la nivelul structurii și a întregii instituții;
Responsabilități principale:
1. Răspunde de păstrarea confidenţialităţii informațiilor deţinute sau la care are acces ca urmare a executării atribuțiilor de serviciu;
2. Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu şi se abține de la orice faptă care ar putea sa aducă prejudicii instituţiei;
3. Răspunde de realizarea la timp si întocmai a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de către conducerea instituţiei şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;
4. Răspunde, potrivit dispozițiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor şi măsurilor prevăzute în documentele întocmite;
5. Răspunde de îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin fişa postului;
6. Răspunde de buna utilizare și gestionare a fondurilor precum și a bunurilor publice aflate în folosință.
7. Răspunde de respectarea politicii GDPR și alte proceduri și politici cu privire la integritatea și securitatea datelor implementate/adoptate la nivelul instituției.
IX.2 Atribuții specifice fiecărui post le puteți consulta pentru postul pentru care optați.